13.4 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCodul Rutier, respins de comisiile din Senat

Codul Rutier, respins de comisiile din Senat

Codul Rutier nu a primit voturile necesare adoptării în comisiile de specialitate din Senat, conform evz.ro. Paradoxal, deși proiectul a fost inițiat de un membru al PNL, fostul ministru Radu Stroe, liberalii au contribuit la eșec abținându-se de la vot.
„Am trecut la votul final. Din cei 24 de senatori prezenţi nu s-a întrunit majoritatea voturilor pentru. Era nevoie de 13 voturi pentru, s-au obţinut doar 12. Proiectul a fost, aşadar, respins şi va merge în plenul Senatului, apoi la Camera Deputaţilor. Bineînţeles, plenul Senatului este suveran celor trei comisii”, a declarat senatorul PSD Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică.
Conform ziare.com, cele 12 voturi „pentru” au venit din partea senatorilor PSD, în timp ce liberalii s-au abținut. Mai mult, la începutul ședintei, președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), a afirmat că „o soluție serioasă” ar fi ca acest nou Cod rutier să nu fie adoptat și a anunțta că senatorii liberali din cele trei comisii se vor abține la vot.
Codul Rutier a fost controversat încă de la redactarea sa de către fostul ministru de Interne, liberalul Radu Stroe. Cei mai critici au fost chiar liberalii, care l-au acuzat pe ministru că nu a discutat proiectul în PNL înainte să-l propună în guvern. Stroe și-a pierdut funcția după ce liberalii i-au reproșat că este mai apropiat de PSD.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS