3.9 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Traian Băsescu, invitat la Congresul PPE din martie

Preşedintele Traian Băsescu, invitat la Congresul PPE din martie

Preşedintele Traian Băsescu este invitat, în luna martie, la Congresul Partidului Popular European, care se va desfăşura la Dublin şi în cadrul căruia se va alege candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene, conform Mediafax.
Prezidat de premierul irlandez Enda Kenny şi de preşedintele PPE, Joseph Daul, Congresul care va avea loc la Dublin va dezbate programul electoral al Partidului Popular European şi va alege candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene.
Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Popular European, 2000 de participanţi din 39 de state au fost invitaţi să participe la Congresul PPE din Irlanda, printre care 12 şefi de stat şi de guvern din Europa.
La eveniment sunt aşteptaţi cancelarul Germaniei, Angela Merkel , premierul Spaniei, Mariano Rajoy, preşedintele României Traian Băsescu, premierul Ungariei, Viktor Orban, premierul Poloniei, Donald Tusk, premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt, premierul Letoniei, Laimdota Straujuma, premierul Greciei, Antonis Samaras, premierul Finlandei, Jyrki Katainen, premierul Portugaliei, Pedro Passos Coelho şi preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades.
De asemenea, vor participa la Congres preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Procesul de selecţie pentru candidatura la preşedinţia Comisiei Europene demarează joi. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 5 martie. Pe 6 martie, în cadrul Congresului PPE, se vor valida candidaturile, votul final urmând a fi dat pe 7 martie, când va fi lansată şi campania electorală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS