9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar

Deputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma pe întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, informează b1.ro. Deputatul social-democrat s-a prezentat astăzi la sediul DNA Ploieşti, unde i-a fost adusă la cunoştinţă această măsură, relatează Mediafax. În perioada în care se află sub control judiciar, deputatul Vlad Cosma are mai multe obligaţii, între care aceea de a se prezenta la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat, de a-i informa pe anchetatori cu privire la schimbarea locuinţei, de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, deputatul nu are voie să părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorilor de caz şi nu are voie să se apropie şi nici să comunice direct sau indirect cu inculpaţii Răzvan Alexe, Mircea Cosma, Daniel Adrian Alixandrescu şi de cei trei oameni de afaceri denunţători în acest dosar de corupţie.

Alexe este urmărit penal pentru trafic de influenţă, după ce în noiembrie anul trecut a fost reclamat la DNA de un om de afaceri a cărui firmă are contracte cu Consiliul Judeţean Prahova. Alexe a fost arestat preventiv în 13 noiembrie 2013, iar în prezent el se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, în oraşul Câmpina, instanţele de judecată respingând cererile acestuia de înlocuire a arestului cu alte măsuri preventive, în baza noilor prevederi, mai permisive, în materie penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS