Doi părinţi de origine română din Canada au fost arestaţi după ce au fost acuzaţi că şi-au ucis copilul în vârstă de 15 ani, conform digi24.ro.
Copilul a fost descoperit în luna mai a anului trecut, în stare gravă de către autorităţile medicale în locuinţa familiei Rădiţă dintr-un oraş din sud-vestul Canadei.
El a era neîngrijit şi înfometat şi, potrivit oficialilor canadieni, a murit din cauza complicaţiilor unui diabet netratat dar şi pentru că părinţii săi, Rodica şi Emil Rădiţă, l-au neglijat.
Surse din cadrul anchetei susţin că părinţii nu l-au dus pe băiat la doctor din motive religioase.