2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVoluntari în ajutorul copiilor cu autism

Voluntari în ajutorul copiilor cu autism

Câţiva elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ merg de două ori pe săptămână la filiala Craiova a Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) să îi ajute pe copiii cu autism care vin în acest centru.

Elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ confecţionează, în această perioadă,  alături de copii cu autism, mărţişoare pe care le vând în liceul în care învaţă. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unor lucruri care lipsesc din centrul copiilor cu autism.
Realizarea mărţişoarelor a început din ianuarie, iar până în prezent au confecţionat 250. Această activitate are drept scop conştientizarea oamenilor asupra problemelor cu care se confruntă copiii cu autism şi educarea comunităţii în acest sens. Mărţişoarele nu sunt vândute cu o sumă fixă. „Nu contează cât dă fiecare, important e să dea ceva. Am avut colegi care au dat un leu, dar şi care au dat 100 de lei. Noi ne dorim ca oamenii să fie mai deschişi către ajutorarea acestor copii, care nu au nici o vină că s-au născut aşa“, a spus Ana-Maria Bondoc, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“.
Luminiţa Sandu, fondatoarea ANCAAR Craiova, a declarat că îşi doreşte prin această acţiune să facă oamenii să înţeleagă problemele copiilor cu autism şi să atragă cât mai mulţi voluntari: „Voluntarii sunt foarte importanţi pentru copiii cu autism din centrul nostru pentru că elevii care vin aici să ne ajute sunt mai apropiaţi de vârsta lor şi se înţeleg mult mai bine. Potențialul acestor tineri cu probeme este pus în valoare de voluntarii care realizează cu multă implicare aceste mărţişoare. În acelaşi timp, de pe urma acestui voluntariat au de câştigat şi elevii care, la rândul lor, se maturizează şi îşi pot descoperi şi anumite înclinaţii profesionale“.

„Sper să ni se alăture mai mulţi voluntari“

Voluntarii sunt de mare ajutor pentru copiii cu autism şi asta pentru că, prin activităţile pe care le desfăşoară împreună, le cresc șansele de a participa activ la viața socială. Laurenţiu Scuipici spune că din prima clipă în care i-a văzut pe aceşti copii a simţit că trebuie să îi ajute. „Este foarte important să îi ajutăm şi sper să ni se alăture mai mulţi voluntari. Este o mare bucurie pentru ei când îi vizităm“.
Anul trecut, în urma vânzării mărţişoarelor au fost strânşi 1.000 de lei, bani care au fost folosiţi pentru cumpărarea lucrurilor care le lipseau copiilor cu autism. Acum voluntarii speră să strângă o sumă şi mai mare.
Elevii Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ sunt coordonaţi de profesorii de la clasă, care i-au îndrumat către voluntariat:  Iulia Ciocoiaşi, Delia Dafina şi Elena Marina.

Ce este autismul

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică, aceasta îngreunând interacțiunea socială și abilitățile de comunicare. Cauzele specifice sunt încă necunoscute, iar incidența autismului este în creștere, în prezent 1 din 150 de copii fiind diagnosticat cu autism.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS