http://www.youtube.com/watch?v=OU51uNdZh4k
Cozi, nervi, cheltuieli neprevăzute, amărăciune. Ore de aşteptat în faţa ghişeelor cu copii plângând în braţe. Bătrâni care se vaietă de statul în picioare. Servicii făcute la repezeală. GdS a vrut să vadă cum sunt trataţi craiovenii în instituţiile plătite din buzunarul lor. În comunism, stăteam la cozi cu cartele în mâini, pentru pâine, ulei sau zahăr. Acum, ne „omoară“ birocraţia.
Dis-de-dimineaţă, oamenii se aşază la rând la ghişeele de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj (AJOFM). Angajaţii apar pe rând. Unul pune de-o cafea, altul aleargă la chioşcul de ziare. Unele ghişee sunt închise. La altele este servit câte un om. Unii aşteaptă de o jumătate de oră, alţii de mai bine de o oră. Şi majoritatea au nervii întinşi la maximum. Un băiat ce ţine strâns în mână plasa cu dosarul oftează. Altul bombăne: „Doamne, nu mai suport. Stau de o oră aici şi nu se mişcă nimic“. Sergiu Pandia este deranjat de faptul că este plimbat de la un ghişeu la altul. „Ne mută dintr-o parte în alta. Am stat la coadă şi o oră“.
Câteva pahare de plastic sunt aruncate la intrarea în clădirea AJOFM. Vântul plimbă dintr-un colţ în altul hârtii şi pachete de ţigări. Roşu la faţă, Gabi Tuţuianu agită în aer dosarul pe care îl are de depus. Aşteaptă la rând de 20 de minute şi spune răspicat că serviciile de aici „lasă de dorit“. O scândură mică, puţin înclinată, pusă în faţa uşii, este singura cale de acces a oamenilor în cărucior. „E greu ca om sănătos, pe picioarele tale, să intri aici şi să rezişti în aglomeraţie. Pentru cei în scaun cu rotile este un infern“, spune unul dintre cei care aşteaptă să ajungă la ghişeu.
Alina Ghercioiu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Dolj, a declarat: „Activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj se desfăşoară în condiţii bune, având în vedere numărul mare de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care se adresează zilnic instituţiei noastre, fiind asigurată fluenţa la ghişeele şi birourile unde se lucrează cu publicul. În cadrul AJOFM Dolj, îşi desfăşoară activitatea personal de serviciu, care asigură curăţenia în clădire, însă trebuie să ţinem cont şi de numărul mare de persoane care frecventează zilnic birourile“.
„Offf, nu mai pot nici să respir, domnule“
La Casa de Pensii Dolj, la ora 10.30, oamenii se calcă în picioare. Nu ai loc să arunci nici măcar un ac. La fiecare ghişeu, cozile par să nu se mai termine. Unii stau în picioare şi se vaietă epuizaţi: „Offf, nu mai pot nici să respir, domnule“. Alţii, mai bătrâni, nici nu îndrăznesc să se aşeze la rând. O femeie trecută de 70 de ani stă proptită de un zid şi abia mai are putere să îşi spună nemulţumirea: „Ce să mai zici maică, asta e! Îi plătim din pensia noastră mică şi când venim nu ne bagă în seamă“. Doi bărbaţi şi-au luat bon de ordine şi acum stau liniştiţi. S-au aşezat într-un colţ şi aşteaptă să treacă timpul. „Avem 60 de persoane în faţă. Stăm aici că nu avem unde. Până la noi mai e o groază“, spune Ion Sitaru.
Cu dosarele în mâini sau în plasele de plastic, oamenii se revoltă. Un domn grizonat s-a trezit de la şase dimineaţa, şi-a luat în plasă o sticlă de apă şi a venit la Casa de Pensii cu gândul că va fi printre primii. A dat însă nas în nas cu zeci de persoane. „E bătaie de joc. Au introdus bonurile de ordine, dar degeaba“, spune bărbatul. Instituţia nu duce lipsă de oameni, duce însă de curăţenie. Prin toate colţurile sunt împrăştiate hârtii, ambalaje, sticle de plastic. Şi nu există o rampă de acces pentru oamenii în cărucior.
La Buletine, „baia“ e în fundul curţii
La Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Dolj, zeci de oameni stau la o coadă care seamănă cu o caracatiţă ce îşi desface tentaculele către ghişee. O femeie bine făcută acoperă cu glasul ei murmurele celor din jur. Se ceartă cu funcţionarul public din spatele ghişeului. „Am venit şi ieri şi mi-aţi spus că actele astea trebuie să le aduc. Acum îmi cereţi altele“, ţipă femeia, care nu mai înţelege ce trebuie făcut ca să aibă dosarul complet.
La un alt ghişeu, coada nu se mai măsoară în număr de persoane, ci în metri. Rândul se ţine cu stricteţe şi ajunge până afară. Pe cele trei scaune din sala de aşteptare stau doi bătrâni şi un copil. Restul oamenilor se chinuiesc să reziste în picioare.
O grămăjoară de gunoi este primul lucru care te întâmpină la Buletine. De plictiseală sau de nervi, oamenii fumează şi aruncă chiştoacele pe unde apucă. Pereţii sunt murdari. Un domn întreabă unde este toaleta, iar un angajat al instituţiei îi face semn către o cutie albastră în care nu-ţi vine să intri. „Baia“ e în fundul curţii, chiar în mijlocul ei, cu vedere către strada principală. Este o singură toaletă şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Persoanele cu probleme motorii nu au nici aici rampe care să îi ajute să ajungă la ghişee.
„Aşteptai de-mi săriră ochii“
E ora 11.00, iar la Taxe şi impozite mulţimea sporeşte ca o cocă dospită. Cu feţele încruntate, mai toţi comentează. „Aşteptai de îmi săriră ochii“, „Nu se poate aşa ceva“, „E de nedescris ce se întâmplă aici“, „Ne fâţâie de colo-colo“ se aud vocile tăioase ale oamenilor, în încăperea în care abia se mai respiră. Toţi aşteaptă, ca pe o mană cerească, cuvântul magic pronunţat de vocea impersonală a funcţionarei: „Următorul!“.
Ioana Constantinescu a aşteptat o oră ca să plătească o taxă de timbru de cinci lei şi spune că „totul este o bătaie de joc“. Femeia este nemulţumită că pentru cinci lei a fost plimbată de la Ana la Caiafa. Ajunsă mai târziu, o doamnă micuţă, cu bască pe cap, este agitată că până la ea programul o să se termine şi trebuie să vină şi a doua zi. Ca să treacă timpul, tânărul din faţa femeii încearcă să-şi bată recordul la jocurile de pe mobil. Doamna din spate nu are însă mobil şi caută un subiect de conversaţie cu vecina. După zece minute, rândul înaintează o jumătate de metru şi doamna din spate a epuizat subiectele de conversaţie. Aşa că încearcă o revoltă în grup. „De ce-o merge aşa greu, nu pot să-nţeleg, doamnă!“, se adresează ea vecinei, care devine brusc interesată. „Nu ştiu, doamnă, dar sunt nesimţiţi rău“, vine răspunsul. Cât despre oamenii cu dizabilităţi, aceştia nu au nici o şansă să intre în instituţie pentru că nu există rampă care să le faciliteze accesul.
„Întrebi funcţionarii de la ghişee şi ei nu te bagă în seamă“
La Serviciul de Cazier Judiciar al Inspectoratului de Poliţie, Marian a venit încă de pe la 8 dimineaţa, de frica statului la coadă. Surpriză, însă. Coada era deja formată pe mai multe rânduri. Au trecut aproape trei ore şi tot nu şi-a rezolvat treaba. „E bătaie de joc“ este tot ce mai poate spune bărbatul după orele de aşteptare. O femeie trecută de 50 de ani stă proptită de unul din pereţi. După vreo două ore de aşteptare, picioarele au început să-i tremure. „Mi-e şi ameţeală, se învârte toată lumea cu mine. Nu mai pot“, abia mai rosteşte femeia. Oamenii din jur cer un scaun pentru ea. Portarul îi aruncă o privire lungă, oftează în semn de nemulţumire că a fost deranjat şi aduce un scaun.
Unii oameni sunt nemulţumiţi şi de modul în care îi tratează personalul acestei instituţii. „Întrebi funcţionarii de la ghişee şi ei nu te bagă în seamă“, spune Ioana Marinescu. După o discuţie aprinsă cu o funcţionară, Cristian pleacă plin de nervi şi cu treaba nerezolvată. „Este a treia oară când vin şi tot nu am rezolvat, pentru că mereu mă pune să mai aduc ceva. Nu ştiu decât să se răstească la noi“, spune băiatul.
Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, a declarat în legătură cu aglomeraţia de la ghişeele Serviciului de Cazier Judiciar: „Cazierul este valabil doar şase luni şi ăsta este un motiv pentru aglomeraţia de la ghişeu. Mulţi oamenii nu ştiu că de un an s-a modificat modul de eliberare a cazierului, care se poate lua de orinde din ţară, şi se strâng toţi din judeţ la Craiova. Se încearcă mărirea numărului de angajaţi şi se lucrează la o bază de date electronică“.
La CAS trebuie să te înarmezi cu răbdare şi ore libere
La poarta Casei de Asigurari de Sănătate, lumea se perindă nervoasă. Armură de răbdare şi mult timp liber îţi trebuie dacă ajungi aici. În sala de aşteptare, oamenii stau aliniaţi, iar grămada nu pare să se împuţineze deloc. De frică să nu piardă rândul, oamenii nu ies nici un moment afară. Sătui de aşteptat, mai răbufnesc din când în când. „Cât de greu merge! Nu se poate aşa ceva“. La unul dintre ghişee este gălăgie mare. Un bătrân stă contorsionat ca să ajungă la nivelul urechii funcţionarului de dincolo de geam. Angajatul public îi explică pe un ton răstit că nu are toate actele necesare. „Ţi-am mai spus, domnule, o dată că nu am ce să-ţi fac“. Supărat, bătrânul pleacă, sperând că poate mâine va avea mai mult noroc.
Patru persoane stau înghesuite pe singura băncuţă din încăpere. Alţii stau cocoţaţi pe o masă, iar cei mai puţin norocoşi nu au nici măcar de ce să se sprijine. Aurelia a aşteptat două ore la rând şi nu are şanse să ajungă prea curând la ghişeu. Într-o jumătate de oră începe serviciul şi trebuie să plece fără să fi rezolvat nimic. Într-o linişte apăsătoare, coada îşi îngroaşă rândurile în continuare. Oamenii nu mai au putere nici să se revolte. Doar trupurile lor se mai clatină dintr-o parte în alta şi ştiu că trebuie să reziste până când misiunea cu care au venit va fi îndeplinită. Mulţi se gândesc însă cu groază că va trebui să vină şi ziua următoare.
SCRIEŢI-NE!
Dacă şi dumneavoastră aţi aşteptat la cozi la ghişeele instituţiilor de stat, vă aşteptăm mesajele în care să ne povestiţi experienţele. Le puteţi trimite pe adresa redacţiei.
