15.9 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePutin: Rusia va construi un pod către Crimeea în valoare de trei miliarde de dolari

Putin: Rusia va construi un pod către Crimeea în valoare de trei miliarde de dolari

Rusia va construi un pod între teritoriul său şi Peninsula Crimeea, a anunţat miercuri preşedintele Vladimir Putin, Guvernul estimând valoarea proiectului la suma de trei miliarde de dolari, potrivit Mediafax.
„Ne trebuie un pod pentru automobile şi trenuri”, a subliniat Putin într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, potrivit agenţiei Interfax.

Traversarea Strâmtorii Kerci, care atinge 4,5 kilometri în cel mai îngust punct, în estul Crimeei, al braţului de mare care leagă mările Azov şi Neagră, este singura modalitate de a ajunge pe peninsulă de pe teritoriul rusesc, fără a trece prin Ucraina.
Legătura este asigurată în prezent de un bac. Trenurile continuă să circule pe teritoriul ucrainean, a anunţat ministrul Transporturilor Maxim Sokolov.
El a anunţat că un tunel este, de asemenea, în studiu.
Potrivit ministerului, citat de Intefax, proiectului îi este alocat un buget global în valoare de trei miliarde de dolari (2,16 miliarde de euro). Sursa nu a precizat ce infrastructuri include acest buget.
Curtea Constituţională rusă a validat miercuri, în unanimitate, tratatul privind integrarea Crimeei în Federaţia Rusă, semnat marţi de către Putin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS