Caracaleanul Mihai Jitianu face înconjurul lumii, cu steagul României în mână, și le spune străinilor cât de mândru este de țara lui. El și-a propus să ducă tricolorul și pe cel de-al șaptelea continent.
GdS: Ești din Caracal și ai urmat cursurile Universității din Craiova. Cum ai ajuns să traversezi lumea în lung și-n lat?
Mihai Jitianu: M-am născut în Slatina, am copilărit la Caracal și am urmat cursurile Universității din Craiova. Povestea călătoriilor mele începe în 2004, când am părăsit pentru prima dată țara. Îi datorez multe mamei mele pentru că este un spirit tânăr, care ne-a dat libertate de mișcare, atât mie, cât și fratelui meu. După ce am vizitat Europa, am mers în America, după care lumea a devenit o hartă.
GdS: De ce ai ales programul „Work and Travel“?
M.J.: Este o experiență pe care o recomand tuturor studenților. Te ajută, în primul rând, să te dezvolți personal, să îți schimbi aspirațiile și să cunoști altă cultură. Eu am plecat în Statele Unite ale Americii să văd Statuia Libertății, Times Square și Empire State Building. Bani, sincer, nu faci prea mulți, decât atât cât să-ți acoperi cheltuielile, însă merită! Decât să stai o vara acasă, la umbră, mai bine una în soare, în America, așa cum spune tatăl meu.
GdS: Care este sentimentul atunci când fluturi steagul României prin toate colțurile lumii?
M.J.: Mă simt special pentru că nimeni nu mai face asta. Mă simt fericit să văd în ochii oamenilor o scânteie. Nu știu încă ce este, dar știu că e ceva. Atât în ochii străinilor, care nu mă știu, cât și în cei ai românilor, care simt că vreau să fac ceva, să aduc ceva în plus, să adaug un zâmbet, puțină culoare, puţin optimism României, chiar dacă sunt departe de ea.
GdS: Câte țări ai vizitat până acum?
M.J.: Sincer, le-am pierdut numărul, cred că peste 60. Mi-am propus să flutur drapelul în toate țările lumii. Este foarte important să dai un scop călătoriei tale, care, la un moment dat, se va sfârşi. Așadar, căutați un sens în tot ceea ce faceți.
GdS: Ai avut parte de momente pline de emoție, dar și de momente amuzante. Povestește-ne câteva dintre acestea.
M.J.: Călătoresc de câțiva ani. Sunt atâtea de spus, încât nici o carte cu 100 de capitole nu ar putea cuprinde tot ce s-a întâmplat. Bine, scriu această carte și sper ca atunci când voi fi pregătit s-o public voi găsi oameni interesați să învețe din experiența mea. Emoționant a fost să întâlnesc oameni minunați, români plecați de acasă cu ani în urmă. Rodel Ciobanu, din Australia, Perth, este unul dintre ei. A fost, Dumnezeu să-l ierte, căci nu mai este printre noi. Acest om a fost atât de impresionat de acțiunea mea cu drapelul, încât m-a luat în familia lui. Ne-am văzut de două ori în Perth, şi m-a tratat ca pe un membru al familiei sale sau, cel puțin, eu așa am simțit. Era oltean de-al nostru, ştiți că, dacă te iei cu noi bine, ne dăm haina pentru tine. Am fost împreună cu familia sa la „The Pinnacle“, un loc extraordinar din patrimoniul UNESCO. Am văzut prima dată-n viață canguri și m-am fotografiat alături de ei, cu drapelul, bineînțeles.
Întâmplări amuzante sunt multe. În Sri Lanka, am mers cu elefantul și ne-am răsturnat în apă cu tot cu drapel. În Kenya, când m-am fotografiat cu steagul, un chinez a apărut ca prin minune în spatele meu și a început să vorbească limba română. Un chinez, în Africa, îmi povestea de iubitele sale din România!!! În SUA, o olteancă din Craiova mi-a adus un praz la aeroport, încât toți colegii mei de muncă se întrebau ce floare este și cum înflorește.
GdS: Cum îmbini iubirea cu hobby-ul tău, care te vrea mai mult plecat?
M.J.: Întrebarea asta mi-a atras atenția încă de la început. Dacă nu călătoream, poate nu-mi găseam niciodată sufletul pereche. Fără să fiu plecat mereu, nu aș ști ce înseamnă să mă întorc undeva, la cineva. Fără să o cunosc pe Diana, poate călătoritul ăsta ar fi continuat mult și bine. Până nu întâlnești persoana potrivită, nu vrei să te așezi la casa ta. Plec, dar am la cine să mă întorc. Mi se pare fascinant să te îndrăgostești în timp ce călătorești, în timp ce întâlnești sute de persoane în fiecare lună, vezi zeci de locuri lunar, dar locul tău preferat rămâne alături de ea. Se îmbină bine, bineînțeles că sunt și momente în care este greu, însă, cu cât așteptarea este mai mare, cu atât revederea este mai plăcută! Până la urmă, unde dragoste nu e nimic nu e!
GdS: Este posibil ca patriotismul tău să fie recunoscut de Cartea Recordurilor?
M.J.: Da, este o posibilitate să primesc o recunoaștere oficială de la Guinness World’s Record Book. A existat și posibilitatea ca ale mele călătorii să fie sponsorizate cumva, însă am refuzat. Nu aș vrea să creadă cineva că am făcut sau că o să o fac asta pentru bani. S-ar pierde din frumusețea simplității, cred eu. Oricum, nu faci nimic pentru nimeni, până nu faci pentru tine. Mă simt bine să merg peste tot cu drapelul. Sunt fericit să văd alți oameni încântați de acest lucru. Zâmbesc atunci când îi pot face pe alții să zâmbească. Diderot spunea că „Omul cel mai fericit e cel care îi face fericiţi pe cât mai mulţi oameni“. Dacă voi reuși asta în viitor, voi fi în continuare fericit.
GdS: Cum sunt românii percepuți de străini?
M.J.: Românii sunt percepuți în mod diferit de la o naționalitate la alta. În SUA, românii sunt văzuți cu ochi buni. Poate cea mai frumoasă impresie făcută de români este în America. Pe lângă faptul că toţi ne apreciază că vorbim bine engleza și că suntem muncitori, ne mai știu și pentru figura bună făcută la Cupa Mondială din ‘94. În Canada, toată lumea știe de Nadia. M-am făcut mic atunci când oamenii de acolo știau mai multe decât ştiam eu. Ce număr avea Nadia pe tricou, câte medalii câștigase și alte detalii pe care eu chiar nu le știam.
GdS: Ce știu străinii despre țara noastră?
M.J.: Depinde în ce țară mergi. Depinde cu cine vorbești. Depinde despre ce perioadă vrei să-ți povestească. Oamenii din Siria știu despre Ceaușescu, despre bogățiile țării noastre. Americanii știu de Hagi și de faptul că suntem oameni muncitori. Marocanii știu că avem Dacia pentru că o folosesc în fiecare zi în Casablanca. Oamenii din Kenya știu să ne salute și să ne întrebe ce facem în limba noastră. Cei din Qatar știu că am avut cel mai mare drapel din lume până acum câteva luni, când ne-au devansat. Asiaticii ne văd foarte frumoși și înalți. Cei din India zic „very good country“ când le spun de unde sunt. Europenii ne asociază cu altă etnie din țara noastră. Totul e diferit pentru fiecare, depinde din ce perspectivă privești.
GdS: Ce îi sfătuiești pe tinerii de astăzi să facă pentru o Românie mai bună?
M.J.: România are cel puțin o problemă: mentalitatea. Simt că toți din ţară stau și așteaptă o schimbare. Așteaptă ca să vină cineva să facă ceva. Toți se scuză și dau vina pe alţii. Dacă fiecare dintre noi ar fi schimbarea pe care o vrem în ceilalți, lucrurile ar sta altfel. Este păcat! România este o țară cu un potențial enorm, însă, potențial fără acțiune nu înseamnă nimic. O idee ce nu e pusă în practică este nulă. Le recomand tinerilor să folosească ceea ce au, să înceapă de acolo de unde sunt, să facă tot ceea ce le stă-n putere. Pentru că viitorul nostru depinde de ceea ce facem astăzi. Alt lucru important pentru ei este să facă ceea ce le place pentru că doar așa pot fi fericiți.
