\n
Agenţia Asirom Vienna Insurance Group a inaugurat, ieri, un nou sediu pentru agenţia din Slatina, judeţul Olt. Noul sediu se află pe bulevardul Nicolae Titulescu.
Mariana Diaconescu, preşedinta agenţiei Asirom Vienna Insurance Group, împreună cu alţi membri din conducerea companiei au inaugurat noul sediu din Slatina. „O reţea teritorială puternică face parte din strategia Asirom pe termen lung, iar sediile noi şi moderne în locaţii cât mai vizibile nu vin decât să susţină această strategie. Serviciile de calitate pe care le oferim clienţilor noştri încep de la intrarea în fiecare agenţie Asirom şi continuă pe parcursul întregii valabilităţi a contractului de asigurare“, a declarat Mariana Diaconescu, preşedinte Asirom.
De asemenea, printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi Marin Gubandur, director de vânzări sucursala Dolj-Olt, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, precum şi oameni de afaceri, brokeri și colaboratori ai companiei.
Cine este Asirom?
Asirom este o companie de asigurări tradiţională a românilor, de peste 20 de ani, care le oferă siguranţa şi confortul de care au nevoie, definind tendinţele pieţei locale a asigurărilor. În anul 2007, Asirom s-a alăturat grupului lider pe piaţa de asigurări din Europa Centrală şi de Est, Vienna Insurance Group (VIG). Asirom face parte din grupul celor 40 de companii din regiune care consolidează echipa VIG. Vienna Insurance Group are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor.