„Reconstituirea“ este filmul nostru reprezentativ, cel mai cunoscut, analizat în cele mai prestigioase reviste de cinema din lume. Filmul a fost realizat, în 1968, de tânărul pe atunci regizor Lucian Pintilie, după o nuvelă publicată de Horia Pătraşcu, scenariul fiind semnat de cei doi, Lucian Pintilie şi Horia Pătraşcu, ambii absolvenţi ai IATC. Cartea, publicată în 1967, reprezintă vârful creaţiei scriitorului Horia Pătraşcu, textul literar a fost inspirat de un caz real, întâlnit de scriitor în vara anului 1962. El lucra pe atunci ca „instructor metodist“ la Casa de Cultură din oraşul său natal, Caransebeş, şi a fost însărcinat să filmeze „reconstituirea“ unui „act de huliganism“ săvârşit de câţiva tineri muncitori de la fabrica de mobilă locală, care chefuiseră cu ocazia absolvirii liceului seral. Deşi filmul „Reconstituirea“ nu a primit nici un premiu internaţional semnificativ,  a fost achiziționat de Muzeul de Artă din New York. În urmă cu câţiva ani, 40 de critici de film au votat „Reconstituirea“ drept cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor.

Stabilit de mulţi ani în Bucureşti, Horia Pătraşcu (foto) – 76 de ani pe 15 mai – absolvent al Liceului „Nicoale Bălcescu“ (actual „Carol I“) din Bănie, redactor la Studioul de Radio Craiova, ziarist la publicaţii locale, a răspuns întrebărilor GdS după multe luni de amânare, dar interviul de mai jos a meritat aşteptarea.
Ion Jianu: Cum aţi scris celebra dumneavoastră nuvelă „Reconstituirea“, care a stat la baza ecranizării filmului cu acelaşi nume?
Horia Pătraşcu: Am scris „Reconstituirea“ într-o lună, închis într-o cameră a casei lui Tante Ghizi (personaj care va apărea – post-mortem – în volumul „Petrecerea“) din Caransebeş, pornind de la un fapt autentic petrecut în Caransebeş… Eugen Barbu a fost cel care a tipărit povestea în „Luceafărul“, condus pe atunci de Domnia sa. Au mai avut un rol în treaba asta – extrem de important – Gica Iuteş şi Sânziana Pop. A urmat, nu peste mult, volumul. Apoi filmul… Liviu Ciulei a vrut să ecranizeze povestea cu condiţia ca Vuică (personaj principal în carte şi film) să nu moară în final. Marele om de teatru şi film dorea un final mai paşnic. Am refuzat! A apărut Lucian Pintilie… I-am pus ca o primă şi ultimă condiţie să-l omoare pe Vuică… Şi Lucian Pintilie l-a omorât pe Vuică!…
I.J.: Credeţi că, dacă în timpul comunismului, filmul „Reconstituirea“ ar fi avut şanse de participare la competiţii internaţionale precum filmele româneşti de după 1989, ar fi primit premii la fel de importante precum, să zicem, „Poziţia copilului“, un film în vogă în zilele noastre?
H.P.: Sunt absolut convins, dar nu mai are sens. Au trecut de atunci aproape 50 de ani (o jumătate de secol, Doamne Dumnezeule!)… Pot aminti doar faptul că atunci, pe când RECONSTITUIREA era interzisă în ţară şi trimisă în exil – şi în timp ce filmul rula la cinematografele din Franţa, de pildă – la Festivalul de la Cannes ţara noastră a trimis un film, o ecranizare a unui prozator la modă, căzut, brusc, în patima regiei, film în care, în câteva secvenţe, se zăreau roţile elicopterului din care se executa filmarea…?! Aşadar – ce să mai vorbim?
I.J.: Păi, să mai stăruim asupra „Reconstituirii“!
H.P.: Notaţi-vă: „RECONSTITUIREA“ şi-a câştigat dreptul la celebritate abia în ultimii câţiva ani. Cartea mea a fost tradusă în mai multe limbi, iar filmul – în afara faptului că a fost cumpărat de Muzeul de Artă din New York – a fost nominalizat de critică drept „Cel mai bun film românesc din toate timpurile“. Şi aş mai avea de adăugat două precizări. Prima: până la apariţia nuvelei mele, termenul de „reconstituire“ nu a fost folosit decât în limbajul strict-juridic; după, el a devenit unul curent (în mass-media, critică etc.). A doua precizare reieşită din constatările personale ar fi aceea că în majoritatea dramelor literare, eroii mor din anumite motive concrete: gelozia – Othello, nedreptatea socială – Dostoievski, dragostea – Romeo şi Julieta; îndoiala – Hamlet ş.a.m.d.
…Niciodată însă eroii n-au murit din… MILĂ! Ca-n „Reconstituirea“, nu-i aşa: „altfel ar fi făcut puşcărie!“?! Hai, că sunt „dat în Paşte!“ – vorba lui Nichita Stănescu…
I.J.: Am o întrebare legată de filmul românesc de astăzi. Presupun că aţi văzut mult-premiatul film „Poziţia copilului“. Cum îl catalogaţi, cum vi se pare?
H.P.: Extrem de interesant – dovadă premiile obţinute. Şi nu numai filmul acesta… După momentul ‘90 au apărut, s-au ivit, mai mulţi tineri regizori talentaţi (dovadă: alte premii internaţionale!), dând posibilitatea apariţiei unei noi „şcoli cinematografice româneşti“. Asta, cu condiţia de a părăsi acele subiecte din „perioada Ceauşescu“ (pe care nu o cunosc în deplina şi oribila ei „splendoare“!, şi a se apleca, mai ales, asupra zilelor noastre, adică cele de ACUM – îndeajuns de cumplite pentru a furniza adevărate subiecte de film…!  

„Reconstituirea“, istoria pe scurt a filmului

„Reconstituirea“ este un film legendar pentru anii comunismului românesc, analizat în cele mai prestigioase reviste de cinema din lume. Filmul a fost realizat, în 1968, de tânărul pe atunci regizor Lucian Pintilie, după o nuvelă publicată de Horia Pătraşcu, scenariul fiind semnat de cei doi, Lucian Pintilie şi Horia Pătraşcu, ambii absolvenţi ai IATC. Cartea, publicată în 1967, reprezintă vârful creaţiei scriitorului Horia Pătraşcu. Deşi filmul „Reconstituirea“ nu a primit nici un premiu internaţional semnificativ, a fost achiziționat de Muzeul de Artă din New York. În urmă cu câţiva ani, 40 de critici de film au votat „Reconstituirea“ drept cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor.
„Reconstituirea“ este o nuvelă sau un mic roman pe care Horia Pătraşcu l-a scris plecând de la o întâmplare petrecută în oraşul Caransebeş (Banat). Ea narează povestea reconstituirii unui banal incident: o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliţie, se transformă într-o crimă. O felie de viață din România anilor ‘60, mai precis ‘62, este surprinsă de Horia Pătrașcu, cu cenzurările de rigoare, cu detaliile prețioase pentru psihologia personajelor, cu decorul realist transpus în cuvinte ce aveau să-l cucerească pe tânărul cineast Lucian Pintilie, aflat în căutarea unui subiect. Şi regizorul Radu Gabrea, coleg de promoţie de facultate (IATC) cu Horia Pătraşcu, a vrut să regizeze „Reconstituirea“, dar opțiunea lui Pintilie i-a barat „drumul“ lui Gabrea. Totodată, şi Liviu Ciulei a intenţionat să facă un film după nuvela lui Horia Pătraşcu.
Realizarea filmului a fost dificilă, deoarece cenzorii vremii au pus multe beţe în roate, cum se spune. Filmările, desfășurate între 23 august și 23 octombrie 1968 (doar exterioare la Sinaia), au fost precedate de refacerea scenariului și introducerea unor îmbunătățiri cerute de conducerea Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. După montajul filmului, au urmat vizionări şi alte sugestii, printre care: scurtări ale scenelor prea violente, indicațiile din partea CC al PCR, printre care şi aceea de „a se opri lucrul la film și a se vedea cine este răspunzător de faptul că se deformează atât de grosolan realitatea, noi vizionări și pertractări cu regizorul“ (am citat dintr-o reconstituire a…„Reconstituirii“). În România Literară au fost publicate opinii ale unor prestigioși oameni de cultură în favoarea filmului, considerat o operă de o deosebită valoare. După o vizionare la Neptun de către Nicolae Ceaușescu, s-a decis oprirea categorică de la difuzare a filmului, urmând ca acesta să fie văzut și judecat de către Comisia de Artă și Cultură a Marii Adunări Naționale. Apoi, după un interviu al regizorului Lucian Pintilie, difuzat de postul de radio Europa Liberă, în care acesta acuza structurile birocratice ale administrației culturale de blocajul filmului, cu aluzii la Ceauşescu, au urmat presiunile interne și internaționale în favoarea filmului. Consecinţa:  în toamna lui 1969 s-au formulat noi „indicații superioare“ – terminarea filmului și difuzarea sa limitată. În ianuarie 1970, filmul a fost lansat în difuzare, fără premieră de gală, fără afiş și fără publicitate! După câteva săptămâni de proiecție la cinematograful „Luceafărul“ din Capitală, filmul a fost „exilat“ în provincie, pentru câteva zile doar.
Prozatorul şi scenaristul Horia Pătraşcu s-a născut pe 15 mai 1938, în Caransebeş judeţul Caraş-Severin. A absolvit Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ (astăzi „Carol I“) din Craiova (1955); absolvent al secţiei de Teatrologie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (1968). A debutat la „Oltenia literară“ (în 1955), iar în volum în 1966 cu povestirile din „Întunericul şi profesoara de pian“. I se acordă Premiul pentru proză al revistei Luceafărul (1964) şi Premiul revistei Flacăra pentru cel mai bun reportaj (1973). În afară de cartea de debut (1966) şi celebra nuvelă „Reconstituirea“ (1967, reeditare 1996), Horia Pătraşcu a publicat şi alte volume: „Petrecerea“ (1982), „Cabana“ (1983), „Pentru un călător cu trenul“ (1986), „Asfalt (În adânc)“ (1998), „Tancul“ (2003). Este autor de filme documentare şi artistice de televiziune, precum şi de scenarii pentru filme de lung metraj.