-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFlorin Popescu a scăpat de arestare mulţumită votului colegilor

Florin Popescu a scăpat de arestare mulţumită votului colegilor

Deputaţii au respins, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PMP Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi „împotrivă” şi 78 „pentru”, conform unor surse parlamentare, conform realitatea.net.
DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA în cerere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS