\n
Unele străzi din Craiova arată ca niște drumuri de țară. Pline de gropi, străzile Aleea I Șimnic, Snagov și Alexandru cel Bun așteaptă să fie asfaltate. Cele mai mari probleme sunt atunci când plouă. Străzile sunt îngropate în noroi, iar gropile se umplu de apă, spre exasperarea șoferilor care își strică mașinile. Iar autoritățile le tot spun oamenilor că se va rezolva problema.
În timp ce Craiova se umple de statui și de treceri de pietoni nonconformiste, unele străzi nu sunt nici măcar pietruite. Strada Aleea I Șimnic este ca o uliță de sat. Casele sunt impunătoare, dar strada este deplorabilă. Localnicii spun că nu pot să circule civilizat și că la fiecare ploaie sunt nevoiți să poarte cizme de cauciuc. Oamenii nu sunt luați în seamă ori de câte ori se duc să se plângă la primărie. „Nea Mihai, un vecin, s-a dus tot timpul la primărie să ceară să ne asfalteze și nouă strada și l-au făcut nebun. Eu n-am fost niciodată să ridic această problemă, dar vecinilor care s-au tot dus li s-a spus că nu se poate rezolva nimic. S-ar putea să rezolvăm problema asta numai atunci când o să vină din nou din poartă în poartă să ne ceară voturile. Iar noi o să-i votăm numai dacă ne fac strada“, a spus revoltat Victor Badea, care stă pe această stradă de 16 ani.
„Străzile de aici sunt mai rău ca la țară“
Pe Aleea I Șimnic se poate circula cu maximum 5-10 kilometri pe oră. Imediat ce intri pe strada cu pricina, dacă nu cunoști drumul sau nu ești atent, riști să dai într-o groapă imensă. Și urmează altele, mai mici, mai mari, numai bune să îți rupi mașina în ele.
Autovehiculele merg cu viteza minimă, însă și așa gropile sunt greu de ocolit, pentru că sunt la tot pasul. Șoferii trebuie să se înarmeze cu mult calm și răbdare pentru a face față situației. Răbdarea și calmul țin până când vine vorba de reparațiile mașinilor, pentru că acestea se strică des din cauza gropilor.
Florin Alexandru circulă de două-trei ori pe săptămână pe Aleea I Șimnic și spune că și-a stricat mașina din cauza gropilor: „Chiar și eu care circul de două-trei ori cu mașina pe această stradă și am distrus-o. Pivoții, tot, sunt la pământ din cauza asta. E și păcat să rămână așa strada, mai ales acum că s-au făcut casele astea așa frumoase în zonă. Sper să se ia măsuri și să nu mai dureze mult timp situația asta“.
Alt localnic spune că înainte de alegeri, autoritățile le-au promis că le vor asfalta strada, însă, după alegeri, nu s-a schimbat absolut nimic. „Suntem zona 1 și plătim impozitele la stat. Străzile de aici sunt mai rău ca la țară. Nimeni nu știe că noi la o lună-două ne ducem cu mașinile în service. Parcă suntem în junglă. Atunci când plouă nu se poate circula. Dacă un consilier stătea pe strada asta, aveam gaze, canalizare, asfalt și tot, altfel nu ne bagă nimeni în seamă. Noi nu avem nici o putere. Tot timpul înainte de alegeri au venit la poartă și au promis că ne asfaltează și nouă strada, apoi nimic nu s-a rezolvat. Vin și mașini mari pe strada asta și ne-au distrus-o și mai rău“, a spus pe un ton răspicat Viorel Pătru.
„Măcar piatră să ne pună și nouă și suntem mulțumiți“
Localnicii nu mai cred că li se va asfalta vreodată strada, iar tot ce vor este să se pună măcar piatră.
„Măcar piatră să ne pună și nouă. Nu avem pretenția să ne pună asfalt, măcar să ne ofere și nouă niște condiții umane. Nu mai este cum era înainte, pentru că mai sunt oameni care au bani și inimă mare și mai cheamă câte un buldozer și bagă lama pentru că altfel nu știu cum ne descurcăm. Înainte erau cratere pe aici“, a spus un localnic ce stă în zonă de vreo opt ani.
De pe aceste străduțe lăturalnice doar printr-o minune mai poți ieși cu mașina întreagă pentru că gropile sunt una lângă alta. Mihai Văduva spune că ocolește cât poate zona. „Evit să ajung pe strada asta și pe multe în felul ei din Craiova pentru că îmi distrug mașina și mă umplu de nervi. Pe aici nu ai cum să depășești zece kilometri la oră și, de multe ori, prefer să ocolesc decât să trec prin toate gropile“, a declarat șoferul.
Drumurile pline de noroi și gropi o afectează și pe Valentina Sima, care locuiește în zonă. Femeia spune că e din ce în ce mai rău. „Ne descurcăm foarte greu, mai ales atunci când plouă. Ne-am nenorocit mașinile pe strada de aici. Ni s-a promis că se va asfalta, dar nimeni nu are nici un gând. Parcă suntem la țară, nicidecum la oraș. Iarna ne lăsăm mașinile la intrare, pentru că pe stradă nu poți să mergi cu mașina până nu bagă plugurile“, a declarat femeia.
„Promisiuni sunt destule, dar nu se face nimic“
O adevărată aventură este și pentru pietoni atunci când circulă pe asemenea străzi. Un locatar de pe Aleea I Șimnic ne povestește pățaniile lui. „De ani de zile, strada asta e tot așa. Când plouă, sunt bălțile atât de mari, încât nu se poate trece nici pe jos. Mașinile se distrug, iar cei care merg pe jos traversează dintr-o parte în alta. Promisiuni sunt destule, dar nu se face nimic, nu se ia nici o măsură“.
Locatarii se plâng de faptul că atunci când plouă sunt nevoiți să își ducă copiii cu mașinile la școală pentru că altfel ajung uzi până la genunchi. „Este dezastru pe stradă. Mai ales atunci când plouă se formează șanțuri și dimineața când copiii trebuie să ajungă la școală nu au cum să meargă pe jos pentru că apa este foarte mare, strângându-se în gropile astea“, a spus un șofer.
Groapă lângă groapă pe Alexandru cel Bun
Situația de pe strada Aleea I Șimnic nu este singulară în Craiova. Pe străzile Snagov și Alexandru cel Bun, șoferii circulă cu viteză foarte mică de frică să nu își avarieze mașinile. Un tânăr care locuiește pe strada Snagov tocmai și-a reparat mașina și este nemulțumit de felul în care arată zona din fața casei lui. „Se circulă foarte greu. Sunt numai gropi, pietroaie. Nu a fost niciodată asfaltată. Înainte era piatră cubică. De zece ani, de când stau eu aici, strada arată la fel. Ne stricăm și mașinile pe aici. Abia acum am ieșit cu ea din service. Am dat 4.000 de lei să o repar din cauza gropilor“, a spus Daniel Graure.
Groapă lângă groapă întâlnim și pe strada Alexandru cel Bun, iar oamenii circulă cu mare greutate, iar șoferii își pierd calmul atunci când trec printr-o asemenea groapă. „Se circulă foarte greu, e plin de gropi și de șanțuri. Au băgat conducte, dar nu au mai astupat la loc. S-au mai dus vecinii la primărie, dar nu au făcut nimic, li s-a spus că se va rezolva, dar se vede că nu s-a rezolvat nimic“, a spus Ilie Iancu, care locuiește de 30 de ani pe această stradă.