2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCâţi condamnaţi, trimişi în judecată şi cercetaţi penal, fac legi în parlament. Lista completă

Câţi condamnaţi, trimişi în judecată şi cercetaţi penal, fac legi în parlament. Lista completă

parlamentul romaniei

Dintre cei 580 de parlamentari, 35 au probleme cu legea, fiind în diferite situaţii: 11 sunt trimişi în judecată, 17 sunt urmăriţi penal, doi sunt condamnaţi în prima instanţă, unul definitiv cu suspendare, iar patru cereri de urmărire penală au fost respinse. Unii sunt condamnaţi definitiv, dar nu pleacă din parlament, alţii sunt trimişi în judecată, iar câţiva nu pot fi cercetaţi de procurori deoarece parlamentul a respins cererea de aviz. Doar unul a demisionat la trimiterea în judecată pe motiv că nu doreşte să aducă atingere imaginii parlamentului şi trei şi-au pierdut mandatul ca urmare a condamnării.
Dintre cei 11 parlamentari trimişi în judecată, clasamentul pe partide se prezintă astfel: șapte de la PSD, doi de la PNL, unu de la PMP, unu de la PC.
Dintre cei 17 parlamentari urmăriţi penal, 13 sunt de la PSD, trei de la PDL şi unul de la UNPR
Dintre cele patru cereri de urmărire penală respinse, trei parlamentari sunt de la PNL, unul de la UDMR.

Parlamentari trimişi în judecată

1. Deputatul PSD Vlad Cosma. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti i-au trimis, în aprilie 2014, în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi pe fiul său, deputatul Vlad Cosma (PSD), sub acuzaţia de fapte de corupţie.

2. Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu. A fost trimis în judecată în aprilie 2014 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită.

3. Deputatul PMP Florin Popescu, fost şef al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. A fost trimis în judecată în iunie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru conflict de interese (opt acte materiale) şi fals în declaraţii (opt acte materiale), se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Public.

4. Senatorul PSD Ovidiu Marius Isăilă, aflat sub control judiciar, a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2014, în sarcina acestuia reținându-se trei infracţiuni de trafic de influenţă, două în formă continuată şi una în formă simplă, şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

5. Senatorul PNL Corneliu Dobriţoiu. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în septembrie 2013, trimiterea în judecată a fostului ministru al apărării, Corneliu Dobriţoiu, alături de alte zece persoane care au deţinut funcţii de conducere din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în legătură cu achiziţionarea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

6. Senatorul PSD Victor Mocanu. A fost trimis în judecată în decembrie 2013 de procurorii DNA sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru o serie de contracte ilegale încheiate în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.

7. Deputatul PNL Costin Gheorghe. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus în august 2013 trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi, printre care Costin Gheorghe, viceprimar al municipiului Beiuş (2008-2012), în prezent deputat PNL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

8. Deputatul PSD Nicolae Liviu Dragnea. A fost trimis în judecată în octombrie 2013 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

9. Deputatul PSD Marian Ghiveciu. A fost trimis în judecată în decembrie 2011 de procurorii DNA, sub acuzaţia de „instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată“.

10. Senatorul PC Mircea Banias. A fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2012, alături de alte 38 de persoane, în dosarul privind fapte de corupţie din Vama Port Constanţa. Potrivit unui comunicat transmis luni de DNA, senatorul Mircea Banias este acuzat de trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, precum şi de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

11. Ion Stan, fost deputat PSD. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în februarie 2013, trimiterea în judecată a deputatului Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, potrivit Agerpres. El este acuzat că ar fi pretins sume importante de bani în schimbul cărora s-ar fi angajat faţă de omul de afaceri Nicuşor Dima, care i-ar fi sponsorizat campania electorală, că îi va obţine contracte cu statul. Dosarul lui Ion Stan a fost înaintat spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Parlamentari urmăriţi penal

1. Senatorul PSD Alexandru Mazăre. Procurorii DNA au dispus în aprilie 2014 începerea urmăririi penale faţă de senatorul PSD Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, acuzându-l pe fratele primarului Constanţei că nu a declarat un cont deschis în Israel în care o societate comercială a virat 80.000 de euro.

2. Senatorul PSD Sorin Constantin Lazăr. DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, a început în mai 2014 urmărirea penală sub acuzaţia de abuz în serviciu, în vremea când era primar al comunei Strungă.

3. Senatorul PSD Alexandru Cordoş. Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmării penale faţă de senatorul PSD Alexandru Cordoş în august 2014, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a făptuitorului.

4. Deputatul PDL Valerian Vreme. Camera Deputaţilor a avizat, pe 13 octombrie, cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului independent Valerian Vreme, fost ministru al comunicaţiilor în guvernul Boc. Valerian Vreme este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu în dosarul licenţelor Microsoft.

5/6. Senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăliescu. Senatorii jurişti au decis, pe 13 octombrie, să amâne până pe 28 octombrie avizul pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu în dosarul „Microsoft“.

7. Deputatul PSD Adrian Simionescu. Procurorii DNA au dispus, în septembrie 2014, începerea urmăririi penale împotriva deputatului PSD Adrian Simionescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi complicitate la evaziune fiscală.

8. Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Deputatul PSD este urmărit penal de procurorii DNA în dosarul Laura Georgescu – CNA, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

9. Deputatul UNPR Titi Holban. Procurorii DNA au dispus, în iunie 2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul UNPR Titi Holban, acuzat de trafic de influenţă. Holban este acuzat de procurori că, în ianuarie 2014, a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 de euro, suma pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie.

10/11. Deputaţii PDL Cornel Mircea Sămărtinean/ Alin Popoviciu. DNA a anunţat în mai 2014 începerea urmăririi penale împotriva celor doi deputaţi PDL, alături de liderul filialei timişene a PDL, Constantin Ostaficiuc, sub acuzaţia de abuz în serviciu, conflict de interese şi instigare la abuz în serviciu.

13. Deputatul PSD Mircea Drăghici. Procurorii DNA au început în martie 2013 urmărirea penală împotriva lui Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a deputatului PSD Mircea Drăghici şi a 40 de primari. Constantin Nicolescu este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

14. Senatorul PSD Dan Şova. Procurorii DNA au început urmărirea penală în august 2014 pentru fapte de corupţie. DNA arată că Şova ar fi păgubit statul cu 3,4 milioane de lei în urma încheierii a trei contracte de reprezentare juridică, contracte semnate cu Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari în 2007-2008. Dan Şova, care la acel moment era reprezentant legal al casei de avocatură „Şova şi Asociaţii“, e acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, „cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul“.

15. Senatorul PSD Nicolae Bădălău. Procurorii DNA l-au acuzat, în octombrie 2013, de trafic de influenţă pentru că ar fi apărat interesele unei reţele infracţionale care viza monopolizarea producţiei şi desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism de evaziune. În doi ani, statul a fost prejudiciat cu 50 de milioane de euro, susţin procurorii DNA.

16/17. Senatorul PSD Ilie Sârbu, deputatul PSD Ioan Adam şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. DNA a anunţat pe 15 octombrie că a început urmărirea penală faţă de Ilie Sârbu – senator PSD şi socrul lui Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc – deputat PSD, Ioan Adam – deputat PSD şi Adam Crăciunescu – director general al RNP Romsilva.

Condamnaţi în prima instanţă/condamnaţi definitiv

1. Deputatul PNL Hubert Petru Ştefan Thuma şi fostul şef al Parchetului Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, au fost condamnaţi de instanţa supremă la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupţie, decizia fiind definitivă.

2. Deputatul PSD Miron Mitrea. Instanţa supremă l-a condamnat pe 15 octombrie pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

3. Deputatul PNL Tudor Chiuariu. Fostul ministrul al justiţiei, în prezent membru al Comisiei Juridice din Senat, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare în ianuarie 2014, în timp ce fostul ministru al comunicaţiilor, Nagy Zsolt, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Poşta Română.

Marea excepţie

1. Senatorul PNL Iosif Secăşan. Şi-a dat demisia din Senat, în aprilie 2014, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

Urmăriri penale respinse

1. Deputatul PNL Daniel Chiţoiu. Camera Deptuaților a respins în martie 2014, prin vot secret, cererea procurorilor anticorupţie de ridicare a imunităţii a lui Daniel Chiţoiu în vederea începerii urmăririi penale. DNA a cerut pe 25 februarie urmărirea penală a fostului ministru al finanţelor, Daniel Chiţoiu, acuzat de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat în dosarul ASF – Carpatica.

2. Senatorul PNL Varujan Vosganian. Pe 2 septembrie 2013, DIICOT a solicitat începerea urmăririi penale împotriva ministrului economiei, Varujan Vosganian, în Dosarul „Gaze ieftine pentru Niculae“ şi a început urmărirea penală a fostului ministru Adriean Videanu. Solicitările trebuie vizate de către Senatul României şi preşedinţie, însă în cazul lui Vosganian Senatul a respins cererea. Vosganian a fost demis din funcţia sa de ministru, dar a rămas parlamentar şi se bucură în continuare de imunitate parlamentară.

3/4. Deputatul UDMR Laszlo Borbely şi deputatul PNL Victor Paul Dobre. Camera Deputaţilor a respins, în septembrie 2012, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, informează Agerpres. Votul deputaţilor vine în contradicţie cu recomandările făcute de Comisia Europeană în ultimele rapoarte pe Justiţie, unde se cerea parlamentului să nu mai blocheze cererile procurorilor pentru începerea urmăririi penale faţă de aleşi.

Parlamentari cărora le-a încetat mandatul ca urmare a încarcerării

1. Deputatul PC Coman Gheorghe. Și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv în aprilie 2014 de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei de către un om politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

2. Deputatul PNL Relu Fenechiu. Şi-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul“. Fratele liberalului, Lucian Fenechiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare în acest dosar.

3. Deputatul PNL Gigi Becali. Și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv în iunie 2013 la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri în dosarul „Valiza“, în care a fost judecat pentru fapte de corupţie alături de alte persoane precum Victor Piţurcă şi Teia Sponte, la 1.629 de zile de la trimiterea în judecată.
Dan Tapalagă –
HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS