Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus sâmbătă seară evreilor francezi, într-o declaraţie făcută înainte de a veni la Paris pentru a participa la marele marş de solidaritate împotriva terorismului, că Israelul este”căminul” lor. „Le spun tuturor evreilor din Franţa, tuturor evreilor din Europa că Israelul nu este doar locul unde vin pentru a se ruga, Israelul este căminul vostru. Câtă vreme omenirea nu revine la raţiune, a subliniat premierul israelian, terorismul va continuă să lovească. Adresăm sincere condoleanţe fraţilor noştri evrei care au fost ucişi în Franţa pentru simplul motiv că erau evrei”.
Aceste cuvinte pare a fi fost considerate nepotrivite în acest moment de către premierul francez Manuel Valls. Sosit intempestiv la reuniunea de comemorare de sâmbătă seară organizată de comunitate evreilor din Paris în memoria conaţionalilor lor ucişi în atentatul de la supermarketul casher din Paris, premierul francez, a ţinut să-i răspundă lui Benjamin Netanyahu, asigurându-l – pe un ton grav- că „Franţa, fără evreii săi, nu mai este Franţa„. În aplauzele celor prezenţi la ceremonie, Valls a adus un omagiu „comunităţii evreieşti, cea mai numeroasă şi cea mai veche din Europa, care a adus Republicii franceze o mare contribuţie„.
Presa franceză reaminteşte că, după crearea statului Israel, în 1948, Franţa a fost prima ţară din care circa 6.600 evrei au plecat pentru a se instala în noul stat. Estimată la 600.000 de membri, evreii din Franţa reprezintă prima comunitate evreiască din Europa şi a treia din lume, după Israel şi SUA.
Editor: Mariana Butnariu