Procurorii DNA au descoperit că în cauza în care este implicat actualul judecător al Curții Constituționale a României, Toni Greblă, este suspectat de fapte de corupție și Constantin Bartolomeu Săvoiu, unul dintre liderii Masoneriei, potrivit evz.ro.
Începând cu luna august 2014, judecătorul Toni Greblă a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Ion Bărcină și Constantin Bartolomeu Săvoiu, cunoscut ca „Generalul”. Aceștia au iniţiat raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) şi demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic, cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova.
Bărcină sprijinit de Greblă a întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării la export.
În urma acestor fapte, cei trei sunt acuzați de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.