Într-o scrisoare comună, citată de cotidianul francez „Les Echos”, Franţa şi Austria
cer unui grup de 9 parteneri europeni instituirea taxei asupra tranzacţiilor financiare (aşa–numită taxa Tobin) începând din 2016. După eşecul discuţiilor pe această temă la nivel european de la sfârşitul anului trecut, Franţa şi Austria au anunţat că doresc reluarea dezbaterilor săptămâna viitoare, paralel cu reuniunile Ecofin şi Eurogrup.
Michel Sapin, ministrul francez de Finanţe şi omologul sau austriac,Hans-Jorg Schelling, propun – în scrisoarea adresată celor 9 parteneri ca la următoarele negocieri să se pornească de la principiul că taxa pe tranzacţiile financiare trebuie să se întemeieze pe un „cosh” cât mai larg posibil (de active taxabile), asociată cu taxe reduse. Cei doi miniştri cer de asemenea o atenţie sporită la definirea precisă a elementelor tehnice ale taxei, pentru a limita riscurile delocalizării activităţilor economice.
Parisul şi Viena mai propun ca cele -de fapt – 11 state (împreună cu Franţa şi Austria) ce sunt de acord cu instituirea taxei pe tranzacţiile financiare să desemneze un singur stat care să organizeze calendarul demersurilor în vederea adoptării deciziei finale şi punerea ei în aplicare. Comisiei Europene şi Consiliului European li se cere să se alăture noii iniţiative lansată de Franţa şi Austria. În afară acestor două state, în favoarea taxei pe tranzacţiile financiare s-au pronunţat : Germania, Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Grecia, Slovacia, Estonia şi Slovenia