5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDanemarca: Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga

Danemarca: Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga

Urme de gloanţe în vitrina cafenelei Krudttønden, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare (Foto: independent.co.uk)
Urme de gloanţe în vitrina cafenelei Krudttønden, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare (Foto: independent.co.uk)

Un al doilea atac armat a avut loc în capitala daneză Copenhaga, la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs ieri după-amiază şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează Mediafax.ro citând CNN. Potrivit presei locale, poliţia din Copenhaga a anunţat că l-a împuşcat mortal pe bărbatul despre care afirmă că ar fi autorul atacurilor armate din Copenhaga, relatează BBC News online. Poliţia a anunţat că înregistrări ale camerelor de supraveghere sugerează că bărbatul ucis astăzi a comis ambele atacuri şi că nu sunt implicate alte persoane. Bărbatul considerat suspect a fost împuşcat în apropiere de staţia Nørrebro din Copenhaga, imediat după ora locală 5:00 (6:00, ora României). „Presupunem că acelaşi vinovat se află în spatele ambelor incidente şi presupunem totodată că vinovatul împuşcat de către echipa de intervenţie a poliţiei este persoana din spatele ambelor asasinate”, a declarat Torben Molgaard Jensen, şeful poliţiei daneze, într-o conferinţă de presă.

Într-un incident separat, către ora locală 1:00 (2:00, ora României), un bărbat, membru al comunităţii evreieşti, a fost împuşcat mortal după ce a deschis focul asupra unor poliţişti, în apropierea unei sinagogi. Doi poliţişti au fost răniţi, unul în picior şi celălalt la braţ.

Bilanţul incidentelor armate de la Copenhaga creşte astfel la trei morţi şi şase răniţi, după atacul armat de la conferinţă, soldat cu un civil mort şi trei poliţişti răniţi. Un civil în vârstă de 55 de ani, şi nu 40, aşa cum a anunţat poliţia anterior a fost ucis ieri după-amiază într-un atac armat asupra cafenelei Krudttønden din cartierul Østerbro, la Copenhaga, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare. Potrivit presei locale, ţinta probabilă a atacului a fost controversatul caricaturistul suedez Lars Vilks, unul dintre participanţii la eveniment la care era prezent şi ambasadorul Franţei Francois Zimeray.

Potrivit unui corespondent al BBC, nivelul alertei la Copenhaga a fost ridicat după cele două atacuri armate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS