Într-o emisiune televizată denumită „În linie directă” cu publicul, difuzată joi, Vladimir Putin a ţinut să precizeze că, întrucât navele militare Mistral contractate cu Franţa nu au fost livrate, va cere returnarea sumelor date deja pentru construcţia navelor respective, fără a cere despăgubiri pentru nerespectarea contractului.
„Refuzul Franţei de a livra navele Mistral, a declarat Vladimir Putin într-o emisiune televizată de întrebări şi răspunsuri cu publicul, este un semnal prost”, subliniind însă că decizia preşedintelui Hollande de a nu le mai livra nu influenţează cu nimic capacitatea de apărare a Rusiei. Şi , frizând ridicolul, el le-a spus cetăţenilor ruşi că, la vremea respectivă, el a încheiat contractele pentru construirea navelor Mistral „pentru a ne ajuta partenerii…şantierele navale„. „Francezii, a adăugat Putin, sunt bine crescuţi şi ne vor returna banii. Nu dorim să cerem sancţiuni, compensaţii extravagante, dar sumele cheltuite de noi trebuie rambursate”.
Sancţiunile nu vor fi ridicate prea curând. Rusia va rămâne şi anul acesta în recesiune
Întrebat de un ascultător în legătură cu impactul sancţiunilor economice occidentale, Putin a susţinut – fără jenă – că, de fapt, ele au „ajutat guvernul şi Banca centrală a Rusiei să asaneze politica economică a ţării„. A mers până la a preciza că „sancţiunile occidentale au permis curăţarea pieţei ruseşti ocupată de anumiţi actori în urma aderării la OMC”. A recunoscut totuşi că populaţia ţării se confruntă cu dificultăţi ca urmare a inflaţiei galopante şi a scăderii puterii de cumpărare. „Sunt puţine şanse pentru că sancţiunile să fie ridicate prea curând, a avertizat Putin, dat fiind că este vorba de o chestiune politică„. În acest context, sublinia el, „vor fi necesari cel puţin doi ani pentru că economia Rusiei să se refacă după efectele sancţiunilor, a mai spus liderul rus, considerând totuşi că „vârful problemelor legate de rambursarea creditelor externe de către bănci şi de către întreprinderile din sectorul real a trecut”. Putin a mai făcut o precizare : Rusia va rămâne şi anul acesta în recesiune dar, în opinia să, această va fi mai puţin profundă decât în trecut.
Putin susţine că rachetele S-300 livrate Iranului nu sunt arme ofensive
Întrebat în legătură cu dosarul nuclear iranian şi mai ales cu decizia Moscovei de a livra Teheranului rachete S-300, Putin a prezentat două motive: pe de o parte, rachetele respective „nu sunt arme ofensive ci defensive”, iar „lista sancţiunilor ONU nu interzice livrările de acest tip de material”. De altfel, a reamintit Putin, „contractul a fost semnat în 2007, iar apoi a fost suspendat în 2010 în mod unilateral de către Moscova. Astăzi, noi constatăm că partenerii iranieni manifestă o mare voinţă de a obţine un compromis în această chestiune. Un acord a fost atins şi nu rămân de pus la punct decât detalii tehnice. Acesta a fost motivul pentru care am luat decizia livrării rachetelor S-300″, a explicat Putin. Pe un ton ironic, liderul de la Kremlin a reamintit că Rusia „nu este principalul furnizor de arme destinate Orientului Mijlociu” şi că „SUA livrează zonei respective mult mai mult armament”. Mai mult, Putin consideră că livrare rachetelor S-300, în condiţiile actualei situaţii din Yemen, constitue chiar un factor descurajant.
Putin insistă în a susţine că nu există trupe ruseşti în Ucraina
„Nu”, nu există trupe ruseşti în Ucraina, a reafirmat Vladimir Putin, citând declaraţii ale unor generali ucraineni care ar fi afirmat că duşmanul lor nu este armata rusă. El a dat chiar asigurări că „nu va exista război între Ucraina şi Rusia„. Din nou, propagandistic, Putin a susţinut că „singura ieşire din conflictul ucrainean este aplicarea acordurilor de la Minsk, reformarea Constituţiei şi soluţionarea problemelor socio-economice îndeosebi din Donbas. ..Nu avem în vedere ingerinţa noastră, dar insistăm asupra respectării acordurilor de la Minsk”, a declarat emfatic Vladimir Putin, uitând că acelaşi lucru i-l cere dintotdeauna guvernul ucrainean şi preşedintele Poroşenko.