Acolo unde se încăpățânează să reziste timpului, vechile mori de apă vorbesc despre crâmpeie din viața satului tradițional, așa cum se mai păstrează acum.
Cândva, satele din Oltenia de nord aveau cel puțin câte o moară de apă. Transformările civilizației moderne au făcut însă ca multe instalații țărănești să ajungă ruine şi, în cele din urmă, să dispară. Mecanismul și obiectele originale aflate în incinta vechilor mori, ca și cea descoperită de noi în satul Izvarna, din judeţul Gorj, sporesc farmecul autentic al acestei instalații de epocă.
Pe vremuri, unica sursa de energie era debitul de apă şi tot ansamblul de punere în mișcare și de funcționare era pe curele și role din lemn. Vechile mori de apă vorbesc de vremurile când pâinea noastră avea un cu totul alt gust: mai natural, mai sănătos, mai puțin rafinat. Pâinea țăranului român, frământată după metode tradiţionale, poartă pecetea organicului pierdut pentru cei mai mulți din locuitorii aglomerărilor urbane. Astăzi, puțini oameni își mai poartă sacul de grăunțe la moara de apă din satul Izvarna, aparținător al orașului Tismana din județul Gorj, tocmai fiindcă lumea satului a sărăcit în păstrători de tradiții. În vechime, veneau care pline de grâne, astăzi, abia dacă mai vine un mușteriu să macine.
Pe o cărare ce se desprinde din drumul principal, la Izvarna, ascunsă de vegetația bogată, înfruntă timpul o moară de apă. Acoperișul din șindrilă pare să fie schimbat, semn că la un moment dat cineva i-a acordat atenția binemeritată. Un pod din scânduri de lemne te conduce spre interiorul morii. E umezit din cauza apei, care își cântă duios doina. Paletele care odinioară învârteau pietrele de moară sunt pline de vegetația adusă de râu, semn că a trecut ceva vreme de când cineva nu a mai poposit la moară cu sacul de grăunțe plin. Și mătasea broaștei, care stă deasupra apei pentru că stăvilarul nu a mai fost ridicat, indică același lucru.
Sacralitatea grâului şi a pâinii
Ne bucurăm de priveliștea acestui colț ascuns, care amintește de cătunele de odinioară, și pătrundem în moară. Totul e așezat în ordine, în așteptarea țăranului ce va să vie poate să macine grâul și porumbul. Printre lucruri, o icoană atrage atenția. Prezența ei nu este întâmplătoare.
„Grâul e legat de viața tradițională a românului dintotdeauna. Toate etapele facerii pâinii erau însoțite de ritualuri. Există o sacralitate a bobului de grâu, a pâinii. Țăranii credeau că pe bobul de grâu se vede chipul lui Iisus, de unde venerația pentru acesta. La arat puneau pe plug, brad sau alte plante protectoare. De asemenea, putem spune că există chiar un cult al pâinii. Câteva semnificații trimit la acest cult. Este vorba de faptul că acest aliment este unul sacru. Există foarte multe interdicții cu privire la pâine. Pâinea nu se aruncă, nici firimiturile nu se aruncă, se dau la păsări. Nu mai vorbesc de faptul că este atât de importantă și din punct de vedere religios, pentru că pâinea și vinul stau la baza ideii de împărtășanie și atunci este firesc ca aceia care au trăit într-un mediu tradițional și nu numai ei să aibă grijă de acest aliment. După cum știm există pâinea cea de toate zilele, dar și pâinea rituală, care se folosește în ritualurile de trecere, botezul, nunta, înmormântarea, unde bogăția simbolică este uriașă. Sunt și sărbători de peste an unde se folosește colacul, pita“, ne explică șeful Secției de Etnografie din cadrul Muzeului Oltenia, Cornel Bălosu.
Icoana rămâne să vegheze în moara în care soarele pătrunde printre crăpăturile lăsate de bucățile de lemn. Frumusețea locului încântă ochiul călătorului prin acele locuri, purtându-l într-un timp trecut, tradițional. Închidem încet ușa morii pentru a nu strica farmecul popasului în timp și ne oprim pentru a mai asculta încă o dată glasul dulce al apei și ciripitul păsărilor văzduhului, ca într-un moment de rămas bun.
