Patru indivizi având vârste între 16 şi 23 ani puseseră la cale decapitarea unui ofiţer cu grad înalt de la o baza militară situată în sudul Franţei, precum şi filmarea crimei şi lansarea imaginilor respective prin internet
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a spus, la o conferinţă de presă organizată miercuri seară, că patru persoane, între care una era deja cunoscută că având legături cu mişcarea jihadistă – au fost reţinute şi interpelate în cursul acestei săptămâni, în baza informaţiilor potrivit cărora ei pregăteau un act terorist împotriva instalaţiilor militare franceze. Cu vârste de 16 până la 23 de ani, indivizii respectivi au fost arestaţi luni, 13 iulie, foarte devreme, „în patru puncte diferite ale teritoriului”. Una dintre persoane este un fost militar reformat din marina naţională. Principalul „instigator” al atentatului dejucat de forţele de securitate franceze fusese deja identificat că având intenţia să plece în Siria, în zona controlată de jihadişti. Bernard Cazeneuve a precizat că ancheta a fost derulată de agenţii Direcţiei generale pentru securitatea internă (DGSI), în cursul căreia au aflat că cei patru terorişti plănuiau decapitarea unui înalt ofiţer de la o bază militară situată în sudul ţării şi filmarea acestui act criminal. Anchetatorii au aflat de asemenea de la arestaţi că atentatul era prevăzut să aibă loc undeva între decembrie 2015 şi ianuarie 2016. Cu prilejul percheziţiilor, anchetatorii au confiscat computere şi telefoane mobile al căror conţinut a fost apreciat că fiind „foarte interesant” pentru anchetă.
Cinci atentate dejucate
„În fiecare săptămâna facem arestări, împiedicăm atentate”, a declarat Bernard Cazeneuve în conferinţă să de presă, confirmând afirmaţii similare ale preşedintelui Hollande în tradiţionalul interviu acordat posturilor franceze de televiziune cu prilejul Zilei naţionale. Şi premierul Manuel Valls anunţa la 23 aprilie că, din ianurie, în Franţa au fost dejucate cinci atentate teroriste. Bernard Cazeneuve a dezvăluit miercuri seară că, în acest moment, 1850 cetăţeni francezi sau rezidenţi în Franţa sunt implicaţi în filiere jihadiste, 500 dintre ei aflându–se în Siria sau Irak. Operaţiunea de luni, a mai informat ministrul francez de Interne, ridică la 326 numărul suspecţilor anchetaţi – începând din 2012 – pentru implicare în filiere jihadiste