Parcul „Nicolae Romanescu“, ce poartă după revoluție numele ctitorului, celebrul primar al Craiovei, a fost inaugurat în 1903 în prezenţa Regelui României, Carol I, a principelui Ferdinand, a primului ministru Dimitrie Sturza, destinația lui fiind explicată de Nicolae Romanescu ca un „măreţ parc al poporului, al marei mase a poporului, care n’are mijloace, n’are cu ce să se ducă vara la băi şi în străinătate“. În 1900, Consiliul de higienă al Expoziţiunii Universale din Paris a acordat Craiovei, pentru proiectul parcului, medalia de aur, motivarea juriului fiind însă aceea că „se scapă sănătatea a mii de cetăţeni şi mai ales copii, când oraşul are, în loc de aerul infect al mlăştinilor, un asemenea bogat rezervor de aer curat“. Într-o dare de seamă asupra activității Consiliilor Comunale (Craiova) din anii 1901 și 1902, printre propunerile din acei ani a primarului Romanescu se află un bulevard de centură, tramvaie și alte lucrări edilitare.
Fostul primar al Craiova, Nicolae P. Romanescu (primar în 1898, 1901-1916, 1929) a întocmit un bilanț asupra activității Consiliilor Comunale (Craiova) în anii 1901 și 1902, broșură intitulată „scurtă dare de seamă“, publicată în 1905. Am intrat în posesia acesteia prin amabilitatea nepotului lui Ștefan Odobleja, ing. Tomiță Țuțuianu din Craiova, bibliofil. În preambulul lucrării (tipărită în 1905 la Tipografia și Legătoria de cărți N.I. Macavei, str. Madona Dudu nr. 35), primarul Romanescu a ținut să precizeze: „Această dare de seamă, cât și resumatul ei au fost tipărite în mii de exemplare și s’au împărțit cetățenilor“ (am respectat ortografia vremii).
Ce probleme erau în vizorul administrației Craiovei în perioada amintită (1901-1902), lucrări propuse de primarul Romanescu?
1. Planul parcelar și de nivelment al orașului: „… este absolut necesar și pentru a ști cum să se așeze clădirile cetățenilor“;
2. Apa și băile populare: „acolo (la băile populare), cu o mică sumă de 10 bani, spre exemplu, oricine va avea putința să găsească o bună bae, atât de necesară sănătăței“;
3. Canale-eguuri: „trebuie să avem o rețea de eguuri, de canale, care să ne permită să ducem departe de orașul nostru impuritățile vieței (…) cele două principale condițiuni de higienă impuse oricărei aglomerări omenești consistă: în a procura apă de bună calitate și abundentă și a izgoni repede toate imundiciile ale acestei aglomerații (…) lucrările pentru alimentarea orașului cu apa din Gioroc sunt destul de înaintate…“;
4. Străzi: „fostul Consiliu Comunal a avut în vedere ca să se facă de preferință stradele care interesează pe cei mai mulți (…) trotuare, mai ales, trebue să se facă până la cele din urmă suburbii“;
5. Spitale:„ s-ar fi putut, îndeplinind dispozițiunile testamentului răposaților Alecu și Aristia Aman, să se clădească spitalul Aman…“.
Bulevard de centură, tramvaie…
La punctul 6 al lucrării se vorbește despre un bulevard de centură, amintindu-se în text de existența în Craiova a unei fântâni cu țeapă!
6. Bulevardul de centură: ideea realizării unui „bulevard de centură“ a apărut încă de sub „primariatul domnului M. Măldărescu. Eu (Nicolae Romanescu) mi-am însușit-o și ea a fost, apoi, reluată de domnul U. Boldescu, care a făcut traseul bulevardului și planul de exproprieri. Cu alte cuvinte, șoseaua de centură este foarte necesară orașului din mai multe puncte de vedere. Este necesară din punctul de vedere al salubrității, căci prin facerea acestui bulevard și a plantațiunilor dupe el se asanează solul ocupat mai înainte de bălți; și asanarea acestor locuri prin împădurire este prevăzută și în proiectul general de îmbunătățiri al orașului prin grădini și squaruri. Pe lângă aceasta, direcțiunea bulevardului și prin urmare a plantațiilor după el, moderează și purifică vânturile apusene, care mai toată vara bat dinspre Jiu spre oraș, și apără orașul de praf. Apoi, facerea bulevardului mai are avantagiul că fixează raza orașului. Tot el înlătură neajunsul provenit din faptul că nu avem decât îngusta stradă a Bechetului atât pentru plimbat, cât și pentru intrarea în oraș a nenumăratelor care și căruțe venite din plășile cele mai populate ale județului. În fine, apele din pârâul Tabacilor, Fântâna cu țeapă și Valea Fetii, prin canalele lui, vor avea scurgere; iar mirosul de la abator se va neutraliza oare-cum prin paravanul de verdeață ridicat între abator și oraș“;
7. Tramvaie: „…fiind necesare atât din punctul de vedere al înlesnirei locomoțiunei, cât și din punctul de vedere higienic, – deoarece tramwayele dau putință și celui sărac a eși, în ore libere, afară din oraș, spre a respira un aer mai curat…“.
8. Iluminatul zonei a treia: „…să se ilumineze tot cu electricitate și stradele zonei a 3-a, care, până aici, erau iluminate cu ulei mineral“.
Parcul Bibescu, 1900: medalie de aur la Paris
9. Parcul. Un punct aparte al dării de seamă scrisă de Nicolae Romanescu îl constituie „admirabila lucrare a Parcului pentru planul căreia Consiliul de higienă al Expoziţiunii Universale din Paris din 1900 a acordat Craiovei medalie de aur, având în vedere că se scapă sănătatea a mii de cetăţeni şi mai ales de copii, când oraşul are, în loc de aerul infect al mlăştinilor, un asemenea bogat rezervor de aer curat. Şi, în executarea acestei lucrări, am desecat mlaştinile din preajma oraşului, am făcut să dispară pericoloasele focare de infecţie din aceste localităţi şi am adus foarte mari foloase tuturor cetăţenilor; dar, înainte de toate, acest măreţ parc este al poporului, al marei mase a poporului, care n’are mijloace, n’are cu ce să se ducă vara la băi şi în străinătate. Facerea acestei lucrări este înscrisă, încă de la 30 septembrie 1898, în procesul-verbal, care formează programul de lucrări de edilitate al partidului liberal în oraşul nostru…“. Pentru realizarea parcului, Primăria a cumpărat 90 de hectare de teren de la Prinţul Gheorghe Bibescu. Proiectul parcului a fost întocmit de arhitectul peisager francez Edouard Redont (1862-1942), cel care este și creatorul Parcului „Carol“ din București. În ceea ce priveşte costul parcului (denumit Bibesco), în lucrare sunt menţionate creditele şi sumele cheltuite, reproduse din Monitorul Comunei Craiova nr. 26 din 28 septembrie 1904. Primarul Nicolae Romanescu spunea: „Şi acum, întreb: dând comuna 740,028.43 (lei) pentru parc – (adică o sumă egală cu aceea ce s’a cheltuit pe vremuri numai pentru pavarea uneia sau două strade în oraşul nostru) – cheltuitu-s’a prea mult? Risipitu-s’au banii publici? Eu susţin că nu“.
Primarul Romanescu, sponsor al parcului
Şi primarul Romanescu a expus apoi cum s-a reuşit realizarea lucrărilor „grandiosului parc, acest plămân al oraşului“ cu un preţ mic, inclusiv sponsorizări: „…cerşind aproape, am obţinut sume şi materiale foarte necesare (…) Am căpătat sume foarte importante de la Principele Barbu Ştirbey, Principele George Bibescu, d-nii Basarab Brâncoveanu, Anton şi Emanoil Bibescu, I. Făreanu, Epitropia Bisericei Madona-Dudu, Sf. Treime, Sf. Ilie, de la doamnele Craiovene, care au binevoit a organiza diferite serbări în folosul Parcului; am organizat loteria Parcului. Acestea fără să mai vorbim de ceea ce însu-mi am crezut de cuviinţă să dau (şi despre care numai astăzi pomenesc în scris), fie ca material: lemne, cărămidă presată, plantaţii, fie ca sume de bani, – ţinând, adesea, Duminicile şi sărbătorile tot şantierul cu cheltueala mea, ori plătind tot sau parte din salariul lunar al unor specialişti“.
Referindu-se la „opera admirabilă“ a parcului, primarul Romanescu adaugă că acesta „va face ca toată Oltenia să fi înălţată, ca Craiova să devie un centru de atracţie…“. Dr. N. Manolescu, director general sanitar al serviciului sanitar, a inspectat oraşul Craiova şi judeţul Dolj în iulie 1903, notând, aşa cum Romanescu consemnează în darea de seamă, printre altele, următoarele: „Acest parc a asanat multe zecimi de hectare de mocirle, a ridicat lângă oraş un exemplu de lucru civilizat şi a dat oraşului un loc recreativ per excelenţiam“. Parcul a fost inaugurat în 1903 în prezenţa Regelui României, Carol I, a principelui Ferdinand, a primului ministru Dimitrie Sturza, a prefectului de Dolj, Iulian C. Vrăbiescu, şi a primarului Nicolae Romanescu.
„Cei săraci se înmormântează dându-li-se gratis: preot, colivă, respecte, tron, car mortuar“
În broşura amintită, primarul Romanescu s-a referit şi alte lucrări edilitare făcute în vremea sa, ca primar. Acestea sunt:
10. Grădini în oraş; 11. Frigorifere; 12. Abatorul; 13. Laptele; 14. Şcoala de menaj; 15. Ateliere şcolare (în anul 1901, Romanescu a introdus cele dintâi ateliere şcolare din ţară – la şcolile „Trişcu“, „Tudor Vladimirescu“ şi „Obedeanu“); 16. Material didactic şi mobilier şcolar; 17. Localuri de şcoală; 18. Biblioteca populară; 19. Serviciul salubrităţii; 20. Serviciul înmormântărilor („cei săraci se înmormântează dându-li-se gratis: preot, colivă, respecte, tron, car mortuar“); 21. Scutirea comunei de impozitul pieţelor; 22. Fondul Comunal; 23. Legi foarte folositoare pentru Craiova; 24. Facerea terasei de la Biserica „Sf. Dumitru“.
Cine a fost Nicolae P. Romanescu?
Conform Dicţionarului personalităţilor doljene (autor: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, Editura Aius, 1999), Nicolae P. Romanescu s-a născut pe 18 februarie 1854 (1853), în Craiova (Cloşani, Mehedinţi) şi a decedat pe 31 august 1931 în Craiova, fiind înmormântat în cimitirul Ungureni. Om politic. Fiul lui Petrache Romanescu. Face clasele primare la Craiova, apoi Liceul „Louis le Grand”, continuat la Aix-en-Provence; studii de sociologie, literatură şi drept la Paris şi Liège.
În 1875 s-a întors în ţară. A fost consilier comunal al oraşului Craiova (1883), deputat al Colegiului III Dolj (1884-1921), senator. Din 1922 a devenit senator de drept şi vicepreşedinte al Senatului. A contribuit la adoptarea unui nou tarif vamal şi la reorganizarea şcolilor primare.
Primar al Craiovei în 1898, 1901-1916 şi în 1929, a contribuit la modernizarea oraşului prin lucrări edilitar-gospodăreşti. În 1885 a întemeiat o Şcoală de menaj la Craiova, iar în 1901 a introdus cel dintâi atelier-şcoală din ţară. A făcut parcul din Craiova, proiectat de arhitectul peisagist francez E. Redont. Proiectul a primit Medalia de Aur la Expoziţia de la Paris din 1900. Din lucrările edilitare făcute în vremea când era primar amintim: aducerea apei potabile, iluminatul public, pavarea străzilor, amenajarea pieţii centrale şi extinderea abatorului. A fost director politic şi proprietar al ziarelor Opinia şi Acţiunea liberală (1887-1893). A fost membru al Oficiului Internaţional pentru protecţia legală a muncitorilor din Basel. A donat Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman“, cu un an înaintea morţii, impresionanta sa bibliotecă şi colecţia sa de artă. A donat cărţi şi Bibliotecii Baroului Dolj. Colecţia sa de artă a cuprins tablouri din şcoala italiană şi olandeză, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori români; piese de artă decorativă străină: mobilier, porţelanuri, tapiserii, panouri şi fresca de la biserica din Creţeşti-Dolj. A fost un adevărat bibliofil şi a colecţionat cărţi valoroase din secolele XVI-XVIII, de la editori vestiţi; cărţi româneşti vechi; ediţii de lux, în tiraj limitat, bibliofile; cu însemnări; cu ex-librisurile româneşti şi străine.
Opera lui Nicolae Romanescu: „Asupra unui împrumut de 1.650.000 de lei al oraşului Craiova“ (1910); „Către alegătorii Camerei de Comerciu şi Industrie din judeţul Dolj-Jiu” (1887); „Cestiuni de organisare privitoare la ţara noastră“ (1904); „Despre nevoia de a întocmi muzee comerciale, industriale, agricole şi contuare de eşantioane“ (1904); „Fost’a muncă a mea de folos pentru Ţară şi Craiova?“ (1905).
