Provincia spaniolă Orense a fost afectată recent de mai multe incendii de pădure, dintre care cel mai virulent, declanșat ieri la prânz, a distrus deja 2.000 de hectare în municipiul Cualedro, informează Agerpres.ro. Unele locuințe din apropierea flăcărilor au fost evacuate, iar o casă nelocuită a fost arsă în totalitate. Pentru lichidarea focului au fost mobilizate 12 brigăzi specializate, cinci motopompe, trei elicoptere și nouă avioane, însă azi-noapte incendiul era încă activ. Potrivit jurnaliştilor de la ABC, este vorba despre cel mai mare incendiu înregistrat în această vară în Comunitatea autonomă spaniolă Galicia (nord-vest).
Potrivit agenţiei de presă AFP, de la începutul acestui an incendiile de pădure au devastat peste 65.000 de hectare în Spania.