12 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVremea va fi predominant închisă vineri şi sâmbătă

Vremea va fi predominant închisă vineri şi sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că vineri şi sâmbătă vremea va fi predominant închisă, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării.

Vineri, va ploua în Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei şi în zonele de munte aferente, unde şi cantităţile de apă vor fi însemnate, depăşind pe arii restrînse 25…30 l/mp, iar în celelalte regiuni ploile se vor semnala local. Vântul va prezenta unele intensificări mai ales în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 25 de grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 19 grade.

La munte, vremea va fi predominant închisă. Va ploua în Carpaţii Meridionali, unde cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrînse 25…30 l/mp şi local în restul zonei montane. Vântul va prezenta unele intensificări mai ales pe creste. Temperatura aerului se va menţine la valori mai mici decât cele normale pentru această perioadă.

Sâmbătă, vremea se va menţine închisă în jumătatea de est a ţării, unde, mai ales în timpul zilei, va ploua pe arii extinse, iar izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala local în Oltenia şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Valorile termice se vor menţine mai scăzute decât cele normale în această perioadă, cu precădere în sud şi est. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15…16 grade în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 23 de grade în Banat, iar cele minime se vor încadra între 8 şi 16 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS