-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDescinderi la persoane bănuite de evaziune fiscală

Descinderi la persoane bănuite de evaziune fiscală

În această dimineață, peste 200 de polițiști, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pun în executare 16 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, potrivit unui comunicat al IGPR.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași. Participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Iași, Ilfov și Ialomița.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2010 — 2013, cele 16 persoane, în calitate de administratori și reprezentanți legali ai 15 societăți comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate.

Acestea sunt bănuite că ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziția de  materiale de construcții și servicii, în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro. Prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală este de 1 milion de euro, potrivit comunicatului IGPR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS