că amplasarea statuilor din bronz şi lucrările de renovare au dus la renaşterea zonei (Foto: Lucian Anghel)
Sculptorul Dan Nica, cel care este autorul pitorescului flașnetar din Centrul Vechi al Craiovei, opinează că lucrările de renovare efectuate și amplasarea a cinci lucrări de artă din bronz au dus la renașterea zonei, deoarece a existat un plan urbanistic gândit în detaliu de către oameni avizați și talentați, zona devenind una boemă, cu mult farmec.
Cinci statui din La Belle Epoque, executate din bronz, în mărime naturală, au fost amplasate în Centrul Vechi: Neica Ion (autor: Mihai Țopescu), Flașnetar (Dan Nica), Zița (Mihai Păcurar), Băiatul cu ziarul (Paul Popescu ) și Femeia cu umbrelă (Bogdan Ioan). Dintre cei cinci, unul este din Craiova, Dan Nica, cel care a acordat pentru GdS interviul de mai jos.
Ion Jianu: Cele cinci lucrări ale artiștilor plastici dau un plus de autenticitate retro acestei zone din centrul Craiovei, devenită deja atracția turiștilor și localnicilor. Ce i-ar mai trebui totuși Centrului Istoric ?
Dan Nica: Centrul Vechi a renăscut din propria-i ruină, am putea spune. Acum, la final, putem admira cu toții ce înseamnă un plan urbanistic gândit în detaliu de către oameni avizați și talentați. Dacă miza Centrului Vechi sunt și turiștii străini, gândesc că aceștia au o experiență vizuală bine antrenată și sunt greu de mulțumit. Deci, în continuare, este nevoie de calitate. Orice intervenție, obiect nou din peisaj, ar trebui gândit foarte temeinic în raport cu spațiul dat, ca să aducă un plus de valoare și să nu strice echilibrul locului. Din punct de vedere social, zona s-a animat aproape instantaneu, a devenit una boemă, cu mult farmec. Rămâne de văzut în ce direcție o vor lua lucrurile. Există și niște cerințe comerciale evidente, dar cred că este loc și pentru alte lucruri mai puțin mercantile. Am văzut, de exemplu, în Italia, o bibliotecă amenajată special pentru copii, unde părinții puteau răsfoi cărți împreună cu micuții. Totul recrea o atmosferă de basm: geamuri mari, luminoase, mobiler care era în același timp și obiect de joacă, se putea construi cu el, pereți pictați tematic și multe cărți de povești, bineînțeles. Mă gândesc că se pot insera și la noi astfel de obiective. Am văzut că din punct de vedere al evenimentelor publice stăm destul de bine, primaria este deschisă la orice nou tip de eveniment. Este o minune până la urmă pentru craioveni că Centrul Vechi mai există fizic și că a supraviețuit anilor ‘80, perioadă în care se demola masiv și se construia, în mare parte, după criteriul funcționalității și al uniformității. Au mai fost intervenții nefericite în zonă și după anii ‘90, intervenții care se mai observă și azi. S-a experimentat mult arhitectural, de cele mai multe ori de dragul noilor materiale apărute în acea perioadă pe piață. Poate se vor găsi pe viitor soluții de „cosmetizare“ a acestor clădiri.
I.J.: Pitorescul personaj din vremurile de demult, flașnetarul, a revenit în peisajul zilelor noastre grație lucrării dumneavoastră, „Un flașnetar“. Sunteți mulțumit de realizare, amplasare, receptare?
D.N.: Ca realizare, sunt mulțumit de rezultatul final, nu au existat surprize estetice: statuia a fost copiată în matrițe de cauciuc după original, iar turnarea în bronz respectă și ea toate detaliile. În ceea ce privește amplasarea: de asemenea, nu sunt surprize, amplasamentul fiind unul din cele două propuse de mine în documentație. Legat de informațiile tehnice, la început nu știam ce este aceea o flașnetă. Intuiam că seamănă cu mecanismul unei cutii muzicale, însă melodia în cazul flașnetei se face prin lovirea unor tuburi de metal în interior. Deci a fost nevoie și de o documentație tehnică, de o ințelegere a lucrurilor, pentru ca rezultatul final al sculpturii să fie unul realist.
„Încerc niște tehnici noi pe lemn“
I.J.: Nu credeți că ar trebui ca numele autorilor acestor lucrări să fie încrustate mai vizibil?
D.N.: Ce pot să vă spun? Am întâlnit inclusiv prieteni care credeau că toate cele cinci lucrări erau făcute de mine, ceea ce este evident nerealist. Sau poate vroiau să-mi facă un compliment cumva, nu știu. Sculpturile sunt semnate individual de fiecare sculptor în parte, sunt convins de asta, numai că la modul discret, neostentativ. Cred că o etichetare mai vizibilă ar fi fost un minus din punct de vedere estetic. Dacă cineva este interesat cu adevărat de autor, cred că poate să-i afle numele ușor și apoi, cu un click pe internet, alte lucruri despre preocupările sale artistice.
I.J.: Cartea este una din temele dumneavoastră preferate. La ce „carte“ lucrați?
D.N.: Încerc mereu să experimentez lucruri noi în artă. În prezent, încerc niște tehnici noi pe lemn, iar rezultatele sunt promițătoare. Sper să includ asta într-o expoziție viitoare. Din punct de vedere creativ, pot să spun că nu există pauze, chiar și atunci când nu lucrez fizic la ceva. Mintea gândește în continuare în direcția obiectului de artă, probabil așa procedează toți artiștii. Planurile mele sunt limitate numai de lipsa efectivă a timpului, dar probabil că și aceasta este un fapt comun pentru fiecare dintre noi.
