Doi islamiști au fost arestați joi la Berlin de unități de comando ale poliției, în contextul în care media a relatat informații conform cărora s-ar pregăti un atentat, relatează DPA, AFP și Reuters, citând un purtător de cuvânt al poliției.
Cei doi bărbați, în vârstă de 28 și respectiv 46 de ani, au fost arestați în cartierul Britz a orașului. Un „obiect suspect” a fost descoperit și este în prezent investigat de experți, după ce mașina islamiștilor a fost percheziționată, a precizat purtătorul de cuvânt. Mai multe proprietăți din apropiere au fost evacuate ca măsură de prevedere și zona a fost izolată. O percheziție a avut loc și într-o moschee de pe strada Sophie Charlotte din cartierul Charlottenburg, dar aceasta nu a dus la descoperirea unor obiecte periculoase. În clădire se efectuează în continuare o căutare cu câini. Cel mai popular cotidian german, Bild a relatat că există informații potrivit cărora islamiștii arestați ar fi plănuit un atac la moscheea pe strada Sophie Charlotte. La rândul său, ziarul Berliner Zeitung, care nu citează nicio sursă, scrie că polițiștii ar fi primit informații că se pregătește un atentat.