6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate2015, anul cu sute de proteste violente ale fermierilor francezi

2015, anul cu sute de proteste violente ale fermierilor francezi

Anul 2015 este străbătut ca un fir roșu de sutele de proteste violente ale fermierilor francezi. Agricultorii din Hexagon nu s-au temut să-și afirme răspicat și cu violență nemulțumirile, potrivit agroinfo.ro.

De la blocarea autostrăzilor, a capitalei Franței, a unor situri turistice, arderea cauciucurilor și până la ocuparea magazinelor cu porci vii și atacarea camioanelor străine, francezii au uzat de toate formele agresive pe care pot să le îmbrace manifestațiile în forță.

Ce au rezolvat fermierii francezi cu revolta lor?

Guvernul le-a împărțit agricultorilor din Hexagon ajutoare suplimentare în valoare de 600 de milioane de euro. Fermierii francezi ar fi fost primii care au încasat avansul din plățile directe. Pe 1 octombrie, 3,2 miliarde de euro au fost virate în conturile  lor. Pe 1 decembrie, alte 4 miliarde de euro au fost încasate de agricultori.

Protestele francezilor au adus însă beneficii tuturor fermierilor din Europa. Comisia Europeană a decis alocarea unui pachet de ajutor în valoare de 420 milioane de euro pentru sectorul laptelui și a cărnii de porc. Banii au fost împărțiți între cele 28 de state membre. Sumele nu au fost împărțite în mod egal. România a primit 11,1 milioane de euro. Banii sunt alocați astfel: 8,73 de milioane de euro vor fi distribuite sub forma unor subvenții suplimentare crescătorilor de bovine, iar 2,37 milioane de euro sunt direcționate spre sectorul de creștere a porcilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS