Şoferii ”agresivi” ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, conform Mediafax. Printre manevrele incriminate se vor afla schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv sau condusul pe trotuar.
Propunerea legislativă prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria „şofat agresiv”.