7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGazeta de Sud, acasă la regele caricaturii, Ştefan Popa - Popa’S

Gazeta de Sud, acasă la regele caricaturii, Ştefan Popa – Popa’S

Originar din Caransebeş (judeţul Caraş-Severin), ce­le­brul artist Ştefan Popa- Popa’S a absolvit liceul în Turnu Severin (mama fiind olteancă de lângă Strehaia), apoi Facultatea de Mecanică din Timişoara şi, după câteva luni de stagiatură efectuate la Uzina de Vagoane din Drobeta Turnu Severin, s-a stabilit, în anii ’70, la Timişoara, unde a primit un loc de muncă la Electrotimiş. De atunci, el a rămas în frumosul oraş de pe Bega, unde se mai află, în prezent, mama sa şi un frate. Popa’S este cetăţean de onoare al Craiovei (din 2005). În cartierul Elisabetin din Timişoara, pe strada Virgil Oniţiu, într-o casă frumoasă, supravegheată de camere de luat vederi şi câini, locuieşte cel supranumit regele caricaturii, Ştefan Popa -Popa’S.
Casa, situată în faţa Parcului „Carmen Sylva“, este un imobil vechi, construit în secolul trecut. A fost a unei comunităţi religioase catolice, a Ordinului Surorilor de Notre Dame. După Revoluţie, au redobândit casa, iar Popa’S a cumpărat-o. Era o casă de maici. Ajuns în curte, drumul spre biroul lui Popa’S este sinuos: un tunel te duce spre subsolul clădirii, acolo unde o încăpere mare te inhibă prin ceea ce vezi: toţi pereţii sunt arhiplini cu portrete şi caricaturi ale unor personalităţi de pe mapamond, picturi, busturi, fotografii cu personalităţi, diplome şi scrisori de mulţumire. Una este de dată recentă, primită de la fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, de la regina Sofia şi de la regele Felipe, cărora le-a făcut portrete cu prilejul participării familiei regale a Spaniei la Clubul Diplomaţilor Străini din Madrid. Pe birouri, chiar și pe jos, se află foarte multe lucrări, iar pe un şevalet este celebrul calendar făcut de maestrul echipei de fotbal Bayern Munchen ş.a.m.d. La câţiva metri de fotoliul maestrului se află un ecran uriaş cu imagini de pe camerele de luat vederi şi, pe un carton special, este înscripţionat „Tatăl nostru“. Pe fotoliu, un om cu… greutate (şi la propriu, şi la figurat): Popa’S. E sâmbătă dimineaţă…
Telefoanele sună întruna, pisica se gudură pe lângă maestru, iar cei doi invitaţi ai acestuia – un profesor universitar din Timişoara, Gheorghe Popa (a predat şi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova în urmă cu mulţi ani, fiind prieten cu regretatul decan al FEFS, profesorul Corneliu Andrei Stroe), şi subsemnatul – bem un ceai de mentă îndulcit cu sirop de afine fără zahăr şi cu lămâie din lămâii săi. Maestrul are diabet…

„Caut un dresor care să-mi educe câinii, astfel încât ei să… miaune!“

Popa’S este un artist plastic care stă izolat în casa lui. Este, într-un fel, exilat aici. Iese rar din universul său artistic. Şi-a creat o instituţie şi nu depinde de nimeni. Are comenzi multe în străinătate. Îl deranjează însă atitudinea unor instituţii ale statului. De exemplu, în perioada sărbătorilor de iarnă, când poşta îi aducea sute de felicitări din întreaga lume de la personalităţi, poliţia comunitară din Timişoara l-a vizitat acasă deoarece s-ar fi primit reclamaţii de la unii vecini cu care el este în litigiu cum că… latră câinii din curtea dumnealui. Popa’S: „M-au căutat şi m-au întrebat de ce latră… câinii. Acum caut un dresor care să-mi educe câinii, astfel încât ei să… miaune! Eu doar ce primisem o scrisoare din partea ex-regelui Juan Carlos şi ex-reginei Sofia şi de la regele Felipe al Spaniei, misivă prin care aceşti membri ai familiei regale îmi mulţumesc pentru portrete şi îmi transmit multă sănătate şi multe succese… Şi când am revenit din Spania acasă am găsit, cum ziceam, poliţia comunitară la poarta casei mele. Şi atunci mi-am dat seama că am ajuns în România de… rahat! Eu spun lucrurilor pe nume!“.
Într-o declaraţie din 2015, marele caricaturist făcuse altă declaraţie şocantă, cum că poporul român este, în proporţie de 85%, „imbecilizat“. L-am rugat să-mi confirme autenticitatea acelei declaraţii, iar Popa’S s-a dezlănţuit: „Da, da… Poporul român, pe care eu îl iubesc, este 85% imbecilizat. Atenţie! Să nu scrieţi cumva „popor imbecil“! Că nu este totuna. Aşa au scris unii în presă că aş fi zis despre români. Nu! Poporul este imbecilizat de televiziunile imbecile, comerciale, care există. Deschideţi televizorul şi urmăriţi emisiuni la televiziunile comerciale şi nu o să găsiţi emisiuni fără ţigani. Numai emisiuni manelizate! Cum să particip eu la asemenea emisiuni? Am fost invitat şi am refuzat…“.

„În valorile noastre naţionale se dă cu pietre!“

Supărarea maestrului are şi alte motive. Popa’S: „Eu am o reacţie foarte dură asupra unor entităţi, fie din presă, fie şi din altă parte, care nu iau atitudine faţă de acei neghiobi care dau cu pietre în simbolurile ţării, precum: Nadia Comăneci, Dan Puric, Gheorghe Zamfir… S-au luat şi de mine… Am fost în vara anului trecut invitat împreună cu Dan Puric la Bruxelles la o acţiune culturală de mare anvergură la Parlamentul European, eu (şi alte şapte personalităţi din România) fiind ambasador al promovării turismului din România în străinătate. Am lucrat zeci de ore, realizând portretele mai multor sute de persoane, printre care foarte multe personalităţi începând cu Martin Schultz, preşedintele Parlamentului European, şi alţii. Aşa cum s-a menţionat în scrisoarea de mulţumire din partea organizatorului evenimentului, lucrările mele au devenit „punctul maxim de atracţie“. Şi aici, la noi acasă, în valorile noastre naţionale se dă cu pietre! Există neghiobi care fac asta. Din acest motiv sunt supărat: că românii nu iau atitudine faţă de aceşti neghiobi…“.
Este România, într-un fel, în cădere liberă? La această întrebare, maestrul Popa’S a răbufnit: „Noi tot timpul coborâm! Cu asta am tot spus: noi trebuie să oprim această coborâre prin privirea în oglindă a bunului-simţ. Ziceţi că există riscul de a ne pierde identitatea… Am pierdut-o de mult! Dacă nu v-aţi dat seama până acum, înseamnă că e grav… Noi încercăm acum să înotăm printre alte identităţi ca să mai putem spune câte ceva. Dar în lume nu mai putem spune nimic (…) Din punct de vedere cultural, România este acum la pământ. Învăţământul este sub nivelul mării. Şi-au bătut joc de Sănătate. Banii românilor bolnavi de cancer i-au luat Cocoş şi alte… găini. Vai şi amar de bătrâni, sunt lăsaţi de izbeliște. Ce să mai continuu…
Din sumele uriaşe de bani care în 2015, potrivit presei, s-au furat în România, s-ar fi putut face şi în Oltenia autostrăzi! Ce ar trebui făcut? Nu o nouă revoluţie, nu un Vlad Ţepeş, aşa cum ziceţi… Altceva. Eu tot spun, stimate popor român, dar se pare că vă intră vorbele mele pe urechea stângă şi vă ies prin urechea dreaptă… Să ne privim în oglinda bunului-simţ, să ne analizăm aşa cum suntem – buni, răi, beţivi, hoţi, bandiţi ş.a.m.d. – şi să începem construcţia de la zero! Asta înseamnă o normalitate şi depinde în exclusivitate de poporul român. Numai de noi… Toţi suntem vinovaţi de situaţia în care am ajuns, inclusiv eu“.
Cum vă autodefiniţi? Popa’S: „V-am mai acordat interviuri. Am spus şi cu prilejul altor dialoguri: mă consider vidanjorul-şef al României! Eu pe banii mei merg peste tot în lume şi scot ţara din rahat. Aşa mă autodefinesc. Ziceţi că Dan Puric e un fel de Robin Hood al României… El Robin Hood, eu vidanjorul-şef… De aceea ne asemănăm şi de aia ne adunăm“.

„Arta este mijlocul nobil pe care ţi-l dă Dumnezeu“

Cum aţi răzbit şi cum aţi înfruntat, în aceşti ultimi ani, toate piedicile care vi s-au pus în România? Prin artă? Popa’S: „Da, prin artă! În timpul istoriei mele artistice, au fost „armate“ de oameni împotriva mea. După cum vedeţi, sunt tot în picioare şi tot mai prolific.
Trebuie chiar să le mulţumesc celor care au dat cu pietre în mine. Ştiţi cum se spune că orice şut în fund este un pas înainte. Şi eu am avansat… Arta este mijlocul nobil pe care ţi-l dă Dumnezeu. Avându-l şi pe Dumnezeu lângă mine, am răzbit…“.
Proiecte pentru 2016? Popa’S: „Multe… M-a sunat Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi m-a rugat să pregătesc pentru această vară o expoziţie inedită la Palatul Princiar din Monaco pentru un eveniment la care vor participa 48 de case regale. Luna viitoare, celebra revistă „Royal de Monaco” – care din România i-a prezentat în anii din urmă pe Ţiriac, Năstase, Nadia Comăneci – o să-mi dedice, pentru a doua oară, un articol. De data asta, jumătate din revistă îmi va fi dedicată! „Royal de Monaco“ este revista despre care se spune că, dacă nu exişti în ea, nu exişti în lume… În rest? Invitaţii peste invitaţii, Bruxelles, Paris, Berlin etc.“.

Caricaturistul oficial al Campionatului European de fotbal 2016 din Franţa

Artistul intervievat zilele trecute de GdS adaugă: „Sunt caricaturistul oficial al Campionatului European de fotbal 2016 din Franţa. Totodată, chiar în această perioadă cochetez cu Federaţia Rusă de Fotbal pentru a fi şi caricaturistul oficial al Campionatului Mondial de fotbal din 2018 din Rusia.
Pentru Campionatul European din Franţa trebuie să fac portretele celor 24 de echipe participante (40 de portrete pentru fiecare delegaţie), plus portretele oficialilor, arbitrilor, invitaţilor de onoare. Am semnat contractul în 2015, cu Platini, preşedintele UEFA, dar între timp el a primit un „cartonaş roşu“, dar sper că totul va fi OK. După ce voi primi fotografiile, mă voi apuca de lucru“.
La un moment dat a intrat în biroul maestrului fiica sa din prima căsătorie, Sorina, împreună cu băiatul, de şase ani, vârstă pe care o împlinise cu o zi înainte (pe 15 ianuarie). Popa’S s-a adresat nepotului: „Ai dansat ieri, de ziua ta, cu prietena ta?“. „Am dansat cu alta…“, a răspuns nepotul. „Aşa te vreau! Cu femeile eşti exact ca bunicul tău!“, i-a zis Popa’S nepotului…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS