4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi migranți au murit de frig, în sud-estul Bulgariei, în apropierea frontierei cu Turcia

Doi migranți au murit de frig, în sud-estul Bulgariei, în apropierea frontierei cu Turcia

Doi migranți au fost descoperiți morți, înghețați de frig, sâmbătă seară, în sud-estul Bulgariei, în apropiere de frontiera turcă, iar tovarășii lor de drum au fost spitalizați, dintre care doi se aflau în stare gravă, au anunțat astăzi surse ministeriale și spitalicești, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Două femei au decedat, una tânără și cealaltă de vârstă adultă. Vameșii noștri le-au dus în brațe pentru a le încălzi, dar s-a ajuns aici (la deces), din cauza frigului”, a declarat la postul de televiziune bTV ministrul de interne Rumiana Bacivarova. Una dintre victime avea între 14 și 16 ani, iar cealaltă între 30 și 40 de ani, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne bulgar.

Victimele făceau parte dintr-un grup de 19 migranți ilegali pe care poliția i-a descoperit în regiunea muntoasă Malko Târnovo, acoperită de zăpadă. Deocamdată nu se cunoaște naționalitatea celor 19 migranți. Supraviețuitorii, între care 11 copii cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, și care aveau degerături, au fost spitalizați în Burgas, a anunțat purtătorul de cuvânt al spitalului pentru agenția Focus. Doi adulți se află la terapie intensivă, a adăugat acesta.

În zilele de 20 și 23 ianuarie, doi bărbați, despre care se crede că erau migranți, au fost găsiți morți în apropierea frontierei bulgaro-sârbe. Cei doi încercaseră să plece din Bulgaria, a anunțat la acea vreme înaltul comisariat al ONU pentru refugiați (UNHCR).

Circa 30.000 de migranți, în principal refugiați din Siria, Irak și Afganistan, s-au înregistrat în Bulgaria pe parcursul anului 2015. Alții traversează ilegal Bulgaria pentru a nu fi nevoiți să se înregistreze în această țară, unde implicit ar fi obligați să rămână, potrivit normelor europene privind acordarea de azil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS