Purtătorul de cuvânt al Spitalului Marie Curie, Denis Stănescu, a făcut, duminică, o declarație privind starea micuților din județul Argeș internați, zilele trecute, în unitate.
„În prezent se află internați în Spitalul Marie Curie 11 copii cu sindromul hemolitic uremic. Cinci sunt la terapie intensivă și fac dializă peritoneală. În cursul nopții, unul dintre copii s-a decompensat și a necesitat ventilație mecanică. Acum sunt doi copii ventilați mecanic. Ceilalti trei sunt doar la terapie intensivă, dar nu au nevoie de ventilație susținută. Evoluția este lentă, și-au reînceput diureza, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus Denis Stănescu.
Reprezentanții spitalului au mai declarat că este puţin probabil să fie externat vreun bebeluş în cursul săptămânii viitoare, chiar dacă starea copiilor se îmbunătăţeşte.
Preventiv, în județul Argeș, toţi copiii mai mici de doi ani sunt controlați, în această perioadă, de medicii de familie.