3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExplozie în nordul Kosovo, cu câteva ore înaintea unui discurs al premierului sârb

Explozie în nordul Kosovo, cu câteva ore înaintea unui discurs al premierului sârb

O încărcătură explozivă a fost lansată și tiruri de armă automată au fost auzite astăzi la primele ore, în apropierea unui complex sportiv din nordul Kosovo, unde premierul sârb Aleksandar Vucic va ține un discurs în timpul serii, a anunțat presa sârbă, citată de AFP, informează Agerpres.

Deflagrația, produsă în localitatea Zubin Potok, a avariat un automobil, a indicat șeful biroului din Kosovo al guvernului sârb, Marko Djuric, citat de postul de televiziune regional N1.

Agenția de presă Tanjug a relatat că explozia s-a produs în jurul orei locale 03:00 (01:00 GMT) și a spart ferestrele complexului sportiv respectiv, unde se monta o scenă, fără însă ca deflagrația să rănească pe cineva.

Programul lui Vucic nu a fost modificat, a declarat Djuric, care a precizat totuși că ”decizia finală va fi luată în acord cu forțele de securitate”.

Șeful executivului de la Belgrad a sosit astăzi în nordul provinciei Kosovo. El a vizitat o exploatare minieră în cursul dimineții și urmează să rostească un discurs diseară, la centrul sportiv din Zubin Potok. În Serbia vor avea loc pe 24 aprilie alegeri legislative anticipate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS