9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAjutoare de urgență pentru familiile răniților din Clubul Colectiv

Ajutoare de urgență pentru familiile răniților din Clubul Colectiv

Guvernul a modificat două acte normative referitoare la ajutoarele de urgență acordate familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv.

Astfel, hotărârea adoptată astăzi prevede că ajutorul acordat pentru însoțitorul rănitului la tratament în străinătate, pentru transport și pentru cazare și masă, se acordă în cuantum de 1.500 de euro, respectiv 200 de euro/zi.

Dat fiind caracterul excepțional al acestor ajutoare de urgență, hotărârea stabilește că nu se solicită documente doveditoare privind costul transportului sau cazării.

De asemenea, actul normativ asigură acordarea ajutoarelor de urgență și persoanelor care nu au respectat termenele prevăzute pentru depunerea cererii de acordare, acestea urmând să beneficieze de ajutor de la data depunerii cererii.

Hotărârea mai reglementează și faptul că acordarea acestor ajutoare de urgență nu se supune controlului decât pentru recuperarea sumelor aferente zilelor care depășesc perioadele de spitalizare sau de tratament, fără a se pune problema recuperării banilor deja alocați pentru sprijinirea familiilor persoanelor rănite în accidentul de la Clubul Colectiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS