4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCJ Gorj a aprobat fonduri pentru educaţie şi reabilitări de drumuri

CJ Gorj a aprobat fonduri pentru educaţie şi reabilitări de drumuri

drum sitesti (2)

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj a aprobat în şedinţa de ieri un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu general al județului Gorj pe anul 2016. Sumele aprobate de către consilierii judeţeni la rectificare au fost orientate către finanţarea învăţământului special şi a sectorului transporturi, respectiv reabilitarea unor drumuri judeţene. Este vorba, în principal, de o continuare de proiecte din mandatul fostului preşedinte Ion Călinoiu, preluate de administraţia condusă de Cosmin Popescu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. „Prin prezentul proiect de hotărâre, supun aprobării rectificarea bugetului propriu general al județului Gorj pe anul 2016, astfel: la partea de venituri se majorează cu suma de 2.122.000 lei, programul actualizat fiind în sumă de 291.707.000 lei; – la partea de cheltuieli se majorează cu suma de 2.122.000 lei, programul actualizat fiind în sumă de 293.330.000 lei. Totodată, în mod corespunzător influențelor introduse la cheltuielile de natură investițională, se propune actualizarea programului de investiții publice pe anul 2016“, potrivit hotărârii.

Venituri majorate

La partea de venituri s-a propus majorarea cu suma de 2.122.000 lei, astfel: „Cu suma de 1.730.000 lei se majorează veniturile secțiunii de funcționare, la sursa de venituri cod 11.02.01 «Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor», conform adresei Ministerului Finanțelor Publice nr. 417043/23.06.2016, înregistrată la U.A.T.- Județul Gorj sub nr. 8156/28.06.2016; – cu suma de 392.000 lei se majorează veniturile secțiunii de dezvoltare, la sursa de venituri cod 45.02.01«Fondul European de Dezvoltare Regională», suplimentându-se cu încasări înregistrate în anul curent, reprezentând sume rambursate în contul plăților efectuate în anii anteriori pentru derularea proiectelor finanțate cu fonduri externe nerambursabile; la partea de cheltuieli – se propune majorarea cu suma de 2.122.000 lei, astfel: cu suma de 1.730.000 lei se majorează cheltuielile secțiunii de funcționare; – cu suma de 392.000 lei se majorează cheltuielile secțiunii de dezvoltare. Pe capitole de cheltuieli, influențele se repartizează după cum urmează: Cap. 65.02 «Învățământ» – se propune majorarea cheltuielilor secțiunii de funcționare cu suma de 1.730.000 lei, la titlul «transferuri între unități ale administrației publice», în concordanță cu sumele programate la partea de venituri. Conform adresei Ministerului Finanțelor Publice, precum și metodologiei aprobate pentru aplicarea prevederilor HG nr. 423/2016 privind repartizarea pe județe a sumelor aprobate prin lege pentru finanțarea drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, sumele alocate se reflectă în bugetul județului și, ulterior, se transferă unităților administrativ-teritoriale“, potrivit aceluiaşi document.

Reabilitări de drumuri

Cap. 84.02 „Transporturi“ – se propune majorarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare, la titlul „active nefinanciare“, cu suma de 392.000 lei, necesară efectuării cheltuielilor aferente următoarelor lucrări de investiții: „Consolidare terasamente pe DJ 675C, km 19+000 – 19+170, respectiv km 20+000 – 20+400, comuna Roșia de Amaradia, județul Gorj“. Din cauza precipitațiilor abundente căzute în ultima perioadă, respectiv mai – iunie 2016, zona de alunecare de la km 19+000 – 19+170 a evoluat, în sensul deplasării acesteia pe o suprafață mult mai mare, astfel, față de prevederile bugetare estimate inițial, se impune suplimentarea creditelor bugetare cu suma de 342.000 lei, sumă ce va fi utilizată în scopul asigurării stabilității terasamentului drumului județean 675C, la km 19+000-19+170, în conformitate cu standardele și normativele tehnice în vigoare și cu respectarea prevederilor legale și asigurarea continuității lucrărilor în condiții de calitate. Consolidare terasamente pe DJ 675C, km 26+900-km 28+000, sat Corșoru, comuna Alimpești, județul Gorj. Din cauza precipitațiilor abundente căzute în ultima perioadă, respectiv mai – iunie 2016, pe tronsonul de drum județean 675C, km 26+900- km 28+000, s-au produs alunecări de teren care au afectat terasamentele drumului și partea carosabilă, în prezent circulația desfășurându-se cu dificultate. Ca urmare, se impune alocarea sumei de 50.000 lei, necesară pentru întocmirea documentației tehnico-economice (expertiză tehnică, studiu geologic și studiu topografic)“, se menţionează în hotărârea privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Gorj pe anul 2016.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS