5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Italiei a forţat retragerea, la summitul UE, a unei propuneri privind noi sancţiuni contra Rusiei

Premierul Italiei a forţat retragerea, la summitul UE, a unei propuneri privind noi sancţiuni contra Rusiei

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a forţat retragerea, în cadrul reuniunii Consiliului European, a unui proiect elaborat de Germania, Franţa şi Marea Britanie ce prevedea noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru bombardamentele efectuate în oraşul sirian Alep, scrie Financial Times.
În cele nouă ore de discuţii la summitul UE aflat în curs la Bruxelles, Matteo Renzi a reuşit să elimine propunerea impunerii de noi sancţiuni împotriva Rusiei lansată de Berlin, Paris şi Londra.

Matteo Renzi a declarat, la finalul dezbaterii, că îi este greu să vadă cum noile sancţiuni impuse Rusiei ar contribui la soluţionarea conflictului din Siria.

„Cred că nu are sens să facem referire la noi sancţiuni. Cred că ceea ce am scris în declaraţia finală este corect – că trebuie să facem tot posibilul pentru a promova ajungerea la un acord de încetare a războiului din Siria”, a subliniat Renzi.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, François Hollande, şi premierul Marii Britanii, Theresa May, pledaseră pentru impunerea de sancţiuni contra Rusiei, prin introducerea în declaraţia finală a summitului de la Bruxelles a unui text privind „noi măsuri restrictive vizând indivizi şi entităţi care susţin regimul” Bashar al-Assad. Rusia este unul dintre principalii susţinători ai Administraţiei de la Damasc.

Dar, la insistenţele lui Matteo Renzi, acest text a fost eliminat din comunicatul final, care precizează că Uniunea Europeană „va analiza toate opţiunile disponibile dacă atrocităţile vor continua”.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au denunţat presupuse „atrocităţi” care ar fi fost comise de aviaţia militară rusă în regiunea siriană Alep. Rusia a respins acuzaţiile că ar fi vizat civili, atribuind unele raiduri soldate cu victime civile coaliţiei occidentale coordonate de Statele Unite.

Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au impus Rusiei o serie de sancţiuni politice, economice şi diplomatice în anul 2014, pe fondul crizei din Ucraina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS