Trei membri ai serviciului militar american au fost uciși, astăzi, în focuri de armă trase în afara unei baze de antrenament din Iordania, a declarat un oficial american, actualizând un bilanț anunțat anterior de un mort și doi răniți grav, informează Agerpres.
Acesta a afirmat că „membrii serviciului militar erau în vehicule care se apropiau de poarta unei baze iordaniene de pregătire militară și au intrat sub focul unor arme ușoare”. Anterior, armata iordaniană a anunțat că doi instructori americani au fost împușcați mortal și un altul a fost rănit vineri în Iordania într-un schimb de focuri cu militari iordanieni la intrarea într-o bază militară aeriană din sudul regatului.
Schimbul de focuri, în care un ofițer iordanian a fost de asemenea rănit, a avut loc după „tentativa vehiculului instructorilor de a intra în bază”, a declarat armata într-un comunicat.