Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Cristian Popescu Piedone, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese (11 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit în cauză,
Potrivit procurorilor, Cristian Popescu Piedone, în calitate de primar al Sectorului 4 Bucureşti, în perioada 2013 – 2014, a semnat acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru SC G.T.E. SRL, având ca obiect principal de activitate restaurante, societate la care numiţii P.V. şi P.A.M., copiii acestuia, rude de gradul I, deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator, şi în urma obţinerii cărora unitatea a început/ şi-a desfăşurat activitatea comercială.
Totodată, în aceeași calitate, inculpatul, în perioada 2013- 2015, a semnat pentru SC S.T.K. SRL, având ca obiect principal de activitate alte activităţi recreative şi distractive, două acorduri de funcţionare pentru punctul de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, sector 4 Bucureşti, societate la care numitul P.V. (fiul acestuia) deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, şi în urma cărora unitatea a început/ şi-a desfăşurat activitatea comercială. De asemenea, în calitate de primar al Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a semnat, în anul 2015, acordul de funcţionare pentru un punct de lucru din București al SC C. SRL, având ca obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate, societate la care numita P.A.M.( fiica acestuia) deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, şi în urma cărora unitatea a început desfăşurarea activităţii comerciale.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 4 București.