Regimul termic va fi unul oscilant pe durata următoarelor două săptămâni, cu o vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor până pe 17 noiembrie, dar și cu o încălzire semnificativă după acea dată, când mediile diurne vor ajunge și la 13 grade Celsius, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru perioada 14 – 27 noiembrie, dată luni publicității.
La capitolul precipitații, meteorologii estimează apariția ploilor pe arii extinse în majoritatea regiunilor, începând din 20 — 21 noiembrie, și doar la munte va continua să ningă în aproape tot intervalul, scrie Agerpres.
În Oltenia, începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme foarte rece pentru această perioadă, cu valori medii diurne de 5 — 6 grade, după care vremea va intra într-un proces de încălzire, și va deveni apropiată de normalul termic al acestei date, mediile regionale urcând spre 10 — 11 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, temperaturile maxime vor scădea ușor, spre medii de 7 — 8 grade. Pe de altă parte, în prima săptămână de prognoză, minimele nocturne se vor situa sub pragul de îngheț, pentru ca, ulterior, acestea să crească treptat, spre valori medii regionale de 3 — 4 grade Celsius. Probabilitatea pentru ploi sau burniță va fi mai ridicată după data de 19 noiembrie.
La munte, începând cu jumătatea primei săptămâni, vremea va intra într-un proces de încălzire, după ce, în primele zile, intervalul de prognoză va debuta cu valori medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa sub pragul înghețului (între—5 grade și—1 grad). Minimele nocturne, deși în creștere după data de 16 noiembrie, se vor menține pe tot parcursul intervalului preponderent negative. Condiții de precipitații slabe vor fi aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse la începutul și la sfârșitul intervalului.