Președintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Vă prezentăm textul integral al cererii:
București, 15 noiembrie 2016
Domnului Valer DORNEANU
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţi, precum şi diminuarea poverii fiscale, prin eliminarea unor taxe şi tarife, sunt deziderate împărtăşite la nivelul societăţii. Realizarea acestor deziderate implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile şi, în acelaşi timp, responsabile. Lipsa de coerență, previzibilitate și responsabilitate a dispoziţiilor legale adoptate în ultima perioadă a fost frecvent invocată în faţa Curţii Constituţionale, instanţa constituţională sancționând încălcarea acestor exigenţe.
Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe achitate de către persoanele fizice şi juridice pentru anumite servicii prestate de autorităţi şi instituţii publice. Prin conţinutul său normativ, precum şi din analiza modului în care a fost adoptată, legea ce instituie aceste măsuri contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 102 alin. (1), ale art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (2) şi alin. (5) din Constituție, fiind încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național.
I. Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative contravine prevederilor art. 1 alin. (4), art. 102 alin. (1), art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (2) din Constituție
În prezent, sumele aferente taxelor a căror eliminare se are în vedere prin legea dedusă controlului de constituţionalitate se fac venit la bugetul de stat (taxele eliminate din O.G. nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României, din O.G. nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare și din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura), la bugetul asigurărilor sociale de stat (taxa prevăzută în art. 188 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), la bugetele locale (unele dintre taxele prevăzute de Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru) sau se constituie într-un fond special destinat finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului (taxa prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule). Totodată, unele dintre aceste taxe asigură o parte din veniturile proprii ale unor instituţii şi servicii publice autonome (unele dintre taxele prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului şi taxa prevăzută de Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune).
Conform art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificări bugetare, este necesar ca Parlamentul să solicite o informare din partea Guvernului. De asemenea, alin. (2) al art. 111 din Legea fundamentală stabileşte că membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului, iar dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie. Solicitarea informării reprezintă aşadar, pe de o parte, o obligaţie constituţională pentru Parlament și o garanţie constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern, iar pe de altă parte, cele două norme instituie obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (Decizia Curţii Constituţionale nr. 515/2004). Totodată, prin Decizia nr. 1.056/2007, instanța de contencios constituțional a statuat că „această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2), care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate”. Această informare a Parlamentului de către Guvern are ca obiect nu actul normativ în sine, ci efectele pe care măsurile legislative preconizate prin proiectul de act normativ în cauză le generează asupra bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi reclamă cu necesitate informaţii de natură tehnică pe care numai Guvernul este în măsură să le ofere.
Simpla solicitare a Parlamentului, în absenţa unei informări efective din partea Guvernului, nu realizează, în opinia noastră, scopul urmărit de legiuitorul constituant în art. 111, respectiv acela de a asigura colaborarea efectivă între Parlament şi Guvern. Ţinând cont de importanţa legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, importanţă recunoscută de legiuitorul constituant prin reglementarea unei proceduri speciale de adoptare a acestora, nu se poate ajunge decât la concluzia că informarea prevăzută la art. 111 alin. (1) trebuie interpretată în sensul în care Guvernului îi este şi permis să redacteze în mod efectiv conţinutul informării. În caz contrar, s-ar putea înţelege că ori de câte ori Parlamentul solicită Guvernului informarea cu privire la o iniţiativă legislativă ce are impact bugetar, Parlamentul ar putea înscrie de îndată proiectul pe ordinea de zi a Parlamentului solicitând prezenţa obligatorie a unui membru/reprezentant al Guvernului şi ar putea considera că, prin opinia exprimată de acesta, cerinţa de art. 111 alin.(1) din Constituţie a fost acoperită (şi, prin aceasta punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat). În opinia noastră, o asemenea interpretare goleşte de conţinut prevederile art. 111 alin.(1) şi (2), îndepărtându-se de la litera şi spiritul Constituţiei.
Din analiza parcursului legislativ al legii pe care o supunem controlului de constituționalitate se constată că propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat la data de 10.10.2016 și, în aceeași zi, s-a solicitat și punctul de vedere al Guvernului, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituție. La data de 17.10.2016, fără a avea informarea din partea Guvernului, Senatul a adoptat legea. În ceea ce privește respectarea acestor dispoziții constituționale, dispoziții dezvoltate atât în Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cât și în Regulamentul Senatului, apreciem că, deși la dezbaterile în plen a luat cuvântul secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost îndeplinită exigența constituțională a informării, prima Cameră neputându-și îndeplini eficient funcția legislativă, fără a avea reprezentarea impactului modificărilor bugetare.
Din stenograma ședinței Plenului Senatului din data de 17.10.2016 rezultă că la dezbateri a participat secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce, aparent, ar acoperi lipsa punctului de vedere al Guvernului la acel moment. Prin Decizia nr. 515/2004, Curtea Constituțională a statuat că angajarea Guvernului și acoperirea cerinţei prevăzute de art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie operează numai atunci când reprezentantul Guvernului își exprimă acordul, fără echivoc, faţă de amendamentele adoptate. Însă, în cazul de față, această cerință jurisprudențială nu poate fi considerată îndeplinită, întrucât reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice nu a exprimat un acord, ci doar a comunicat potențialul impact al acestor măsuri, susținând că acest impact a fost calculat de către ministerul de resort la „1,6 miliarde de lei, reprezentând 0,2% din PIB, fără a se preciza cu exactitate sursa de acoperire a acestor sume.”
Termenul în care informarea este prezentată Parlamentului trebuie să fie unul rezonabil, iar durata și efectele acestuia pot fi stabilite prin lege sau prin regulamentele parlamentare; solicitarea informării trebuie, de asemenea, în mod obligatoriu solicitată de prima Cameră competentă, care este ținută la începerea dezbaterii inițiativei legislative de împlinirea termenului în care a solicitat informarea. Termenul de 60 de zile stabilit de art. 11 lit. b1) din Legea nr. 90/2001, precum și cel de 10 zile stabilit de art. 167 alin. (5) din Regulamentul Senatului, reprezintă termene ce au fost instituite, în mod incontestabil, cu scopul de a permite Guvernului să realizeze o analiză concretă și completă a modificărilor prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat în vederea realizării unei informări responsabile a legislativului pentru a adopta măsuri al căror efect este asumat. Doar o astfel de abordare asigură realizarea garanției constituționale a colaborării dintre Parlament și Guvern. Din această perspectivă, natura juridică a acestor termene este una prohibitivă, altfel spus, în interiorul termenului, Parlamentul este obligat să aștepte punctul de vedere al Guvernului sau expirarea termenului defipt de lege. În caz contrar, adoptarea unui act normativ ce conține măsuri cu impact bugetar este realizată cu încălcarea atribuțiilor și rolului Guvernului, respectiv a art. 1 alin. (4). Or, în cazul legii supuse controlului de constituționalitate, Senatul a ignorat existența acestor termene prohibitive și a dezbătut și adoptat legea după numai 7 zile de la momentul transmiterii solicitării către Guvern.
Punctul de vedere al Guvernului a fost transmis Camerei Deputaților, cu o zi înainte de adoptare, astfel că, la cea de-a doua Cameră cerința informării este îndeplinită. După cum se poate observa, Guvernul a transmis un amplu punct de vedere, cu observații ce cuprind o analiză concretă și completă a modificărilor preconizate. Astfel, poziția Guvernului, exprimată fără echivoc a fost aceea de a susține adoptarea legii numai sub rezerva însușirii observațiilor și propunerilor formulate. Menționăm că, deși Parlamentul are competență deplină de legiferare, în materia modificărilor bugetare, potrivit art. 21 și art. 22 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, măsurile ce conduc la diminuarea veniturilor bugetare trebuie să fie însoţite de propuneri de măsuri de compensare a impactului financiar respectiv, prin majorarea altor venituri bugetare. Aceste măsuri se adoptă concomitent și trebuie avizate de Guvern.
Pentru aceste motive, apreciem că simpla comunicare a impactului bugetar realizată de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice cu ocazia dezbaterii în plenul primei camere nu echivalează cu o informare completă și lipsită de echivoc realizată de Guvern, astfel încât Senatul să adopte această lege cu respectarea exigențelor art. 111 alin. (1) din Constituție. Corelativ, simpla solicitare de informare formulată de către Parlament, în absenţa unei informări efective din partea Guvernului, nu realizează scopul urmărit de legiuitorul constituant.
Din cele arătate mai sus, rezultă faptul că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție, este încălcat. În mod constant, jurisprudența constituțională a subliniat că loialitatea constituţională trebuie interpretată în strânsă legătură cu acest principiu, arătând că raporturile instituţionale trebuie să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi, colaborarea dintre autorităţi fiind una dintre condiţiile esenţiale şi necesare pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului.
II. Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) și ale art. 138 alin. (5) din Constituție coroborat cu dispozițiile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 și ale Legii nr. 338/2015 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016.
A. Având în vedere faptul că legea supusă controlului de constituționalitate nu cuprinde un termen ulterior de intrare în vigoare, măsurile adoptate vor produce consecințe imediate, fiind afectată execuția în curs a bugetului de stat. Totodată, legea cuprinde măsuri menite să atragă majorarea directă şi indirectă a cheltuielilor bugetare, precum și măsuri menite să diminueze veniturile bugetare, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 15 și art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. Cerințele stabilite în aceste două articole urmăresc asigurarea și menținerea disciplinei fiscal-bugetare.
În ceea ce privește cheltuielile bugetare, măsurile preconizate ar fi necesitat o fundamentare din perspectiva compatibilității lor cu obiectivele și prioritățile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în această strategie.
Referitor la măsurile menite să diminueze veniturile bugetare era necesară elaborarea fișei financiare și din perspectiva prognozei veniturilor bugetare şi a afectării ţintelor bugetare anuale şi pe termen mediu, ori, indicarea măsurilor de compensare a impactului financiar respectiv, prin majorarea altor venituri bugetare.
De asemenea, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, la care fac trimitere art. 15 și art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, în cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară, în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării.
Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată fără a ține cont de vreuna dintre cerințele mai sus menționate. În plus, Legea nr. 338/2015 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016 impune respectarea limitelor specificate în cadrul fiscal-bugetar, fundamentate în strategia fiscal-bugetară, limite obligatorii pentru anul în curs și pentru următorii 2 ani bugetari, precum și respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu.
În plus, legiuitorul trebuia să identifice în mod concret și sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii. Potrivit art. 138 alin. (5) din Constituţie „Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa a arătat că art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (Decizia nr. 36/1996). De asemenea, Curtea Constituţională a arătat că sursa de finanţare trebuie să fie reală întrucât textul constituţional se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, în caz contrar el pierzându-şi raţiunea normativă şi exprimând un truism, anume că orice cheltuială bugetară se suportă din bugetul de stat. (Decizia nr. 22/2016; Decizia nr. 581/2016) De aceea, atribuirea unui atare înţeles textului constituţional analizat ar echivala cu lipsirea acestuia de valoarea normativă inerentă oricărei prevederi constituţionale; or, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (legea trebuie interpretată în sensul producerii efectelor ei, şi nu în sensul neaplicării ei). Aşadar, art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul că acea cheltuială trebuie să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.
Subliniem faptul că eliminarea simultană a unui număr semnificativ de taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare. De altfel, aşa cum arată şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 141/1994, „o taxă are justificarea într-o prestaţie a unei autorităţi publice”. Eliminând doar taxe, nu şi serviciile prestate de autorităţile sau instituţiile publice şi pentru care se achitau respectivele taxe, legea determină suplimentarea indirectă a cheltuielilor aferente bugetelor publice. Și în această situație legiuitorul era ținut de respectarea prevederilor constituţionale (art. 138 alin. 5, art. 111 alin. 1) şi legale (art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 7 și art. 15 din Legea nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare), precum şi de încadrarea în parametrii stabiliţi printr-o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 515/2004, nr. 1.056/2007, nr. 1354/2010, nr. 1358/2010, nr. 1360/2010, nr. 22/2016, nr. 581/2016 etc.).
B. Dintr-o altă perspectivă, învederăm faptul că legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.
- Prin art. I din lege sunt aduse modificări Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului. La pct. 3 din acest articol, corelativ măsurilor de diminuare a veniturilor se stabilește că finanțarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se realizează din fonduri provenite de la Ministerul Justiţiei şi din venituri proprii.
Totodată, potrivit art. XIII este modificată Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în sensul că fondul de lichidare va fi susţinut de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, iar acoperirea cheltuielilor de publicare a Buletinul procedurilor de insolvență se suportă tot de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.
În condiţiile unui buget deja aprobat şi în care nu există nicio prevedere care să fie acoperitoare pentru realizarea acestei cheltuieli, este evident că nu există alocaţie bugetară pentru această cheltuială în bugetul Ministerului Justiției. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale care prin Decizia nr. 22/2016 a tranșat o situație similară și, în plus, a stabilit că este de competenţa Curţii să garanteze asigurarea exigenţelor constituţionale referitoare la certitudinea şi previzibilitatea bugetară pentru ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul să aibă reprezentarea reală a impactului bugetar al măsurilor pe care le promovează şi le adoptă, după caz.
2. În ceea ce privește modificarea prin art. IV la art. 41 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în sensul că prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare, învederăm că aceasta nu se corelează cu dispozițiile art. 36 alin. (1) din același act normativ, care prevăd că salariile de bază şi celelalte drepturi de personal pentru salariaţii Societăţii Române de Radiodifuziune şi ai Societăţii Române de Televiziune se negociază prin contracte colective şi individuale de muncă, încheiate în condiţiile legii. Astfel, neconcordanța dispozițiilor este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaților acestor entități (având în vedere faptul că în sectorul bugetar salariile sunt stabilite prin lege și nu se negociază), contravenind regulilor de tehnică legislativă și, totodată poate afecta autonomia serviciilor publice de radio și televiziune, astfel este aceasta consacrată de art. 31 alin.(5) din Constituție.
3. Prin art. IX din lege se abrogă unele dispoziții din anexa la Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare. Potrivit art. 15 din acest act normativ, taxele de urgență încasate pentru prestarea serviciilor consulare constituie un venit extrabugetar al Ministerului Afacerilor Externe, venit din care se asigură, printre altele, plata cheltuielilor de transport al cetățenilor români aflați în situații deosebite și fără resurse financiare și al copiilor fără tutelă, inclusiv plata pentru cheltuielile de transport, cazare și diurnă pentru persoanele însoțitoare, în cazul în care se impune repatrierea asistată, precum și pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul. Însă, eliminarea taxelor consulare atrage, în mod accesoriu, eliminarea posibilității de a încasa taxe de urgență pentru prestarea serviciilor consulare în termen de 48 de ore, potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2008. Astfel, prin diminuarea fondului taxelor de urgență, se crează un impediment în soluționarea cazurilor umanitare, în lipsa măsurilor financiare compensatorii.
4. Prin art. XII din legea supusă controlului se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Altfel spus, timbrul de mediu reprezintă o sursă de finanţare pentru programele de mediu din România, aflate în derulare și cofinanţate prin acest fond. În prezent, Administraţia Fondului asigură gestionarea Fondului pentru mediu şi, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2013 îndeplineşte atribuţii privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 şi Mecanismului financiar norvegian 2009-2014, în sensul asigurării cofinanțării publice corespunzătoare valorii totale a costurilor eligibile pe program, stabilită potrivit acordurilor de program. În concluzie, prin eliminarea timbrului de mediu sunt afectate programele finanţate din fonduri externe nerambursabile, astfel că se impunea pe de o parte, identificarea măsurilor compesatorii necesare respectării angajamentelor asumate şi, pe de altă parte, identificarea unei măsuri de descurajare a poluării.
În plus, abrogarea integrală a acestui act normativ înlătură temeiul legal al restituirii taxelor încasate cu încălcarea normelor dreptului Uniunii. și, implicit, constituie o nerespectare a prevederilor constituționale invocate mai sus. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2013 „contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresată organului fiscal competent, în termenul de prescripţie prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Învederăm că la această formă a art. 12 din O.U.G. nr. 9/2013 s-a ajuns ca urmare a armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-76/14 Manea, şi C-331/13 Nicula, prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
5. Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative stabilește măsuri cu impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat. La evaluarea impactului bugetar, respectiv la sustenabilitatea măsurilor, trebuiau avute în vedere inclusiv măsurile de relaxare fiscală instituite prin Codul Fiscal, care conduc la diminuarea veniturilor bugetare, precum și normele adoptate deja care determină majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat. În raport de influențele financiare generate de aplicarea normelor adoptate, se creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecința neîncadrării în Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (MTO) în anii 2017, 2018 și 2019 și a nerespectării obligațiilor ce revin României, derivate din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, ratificat prin Legea nr. 83/2012. Țintele de deficit pentru anii 2016-2017 respectă valoarea de referință de 3% din PIB, însă se abat de la Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu de țară de 1% din PIB, prin faptul că orice cheltuială suplimentară neprogramată (atât directă, cât și indirectă, așa cum am arătat anterior) conduce la creșterea deficitului bugetar dacă fondurile nu au fost cuprinse în strategia fiscal-bugetară, iar pentru încadrarea în țintele prevăzute de strategia fiscal-bugetară, orice alocare suplimentară de fonduri trebuie compensată cu măsuri structurale de creștere a veniturilor bugetare și/sau reducere a cheltuielilor bugetului general consolidat.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este neconstituțională în integralitate.
