Austria are de ales între candidatul independent Alexander Van der Bellen şi reprezentantul extremei dreapta, Norbert Hofer.
Hofer pare favorit, după ce şapte din ultimele nouă sondaje de opinie l-au dat drept câştigător. Şi-a condus campania pe o platformă anti-UE şi antiimigraţie şi a promis chiar că va organiza un referendum pentru părăsirea blocului comunitar dacă Turcia va adera. Hofer a crescut în sondaje după alegerile din Statele Unite, pe care el le-a dat drept exemplu. Contracandidatul său, fiul unor imigranţi, s-a declarat împotriva închiderii graniţelor.
Ultima dezbatere dintre cei doi a fost una cu scântei. Hofer şi-a acuzat rivalul că a fost comunist şi spion, dar, la rândul său a fost caracterizat drept mincinos. Disputele sunt la fel de încinse şi între votanţi. Cei doi candidaţi s-au confruntat în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi în mai, iar Van der Bellen a câştigat cu un avans de 0,6 la sută. Votul a fost însă invalidat, iar austriecii sunt chemaţi acum din nou la urne.
Sursa: realitatea.net