Târgul de Sfântul Nicolae, care reunește 130 de meșteri din toate zonele țării, se va desfășura, de sâmbătă până luni, la Muzeul Național al Țăranului Român. La târg vor fi prezenți olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari.
„Puteți admira și cumpăra jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, coșuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănușe, oale, scăunașe, păretare, lăicere, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, cahle, clopoței, zurgălăi, turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, cofeturi, țuică… și câte și mai câte”, arată organizatorii.
Intrarea se face prin strada Monetăriei, prețul biletelor fiind de 4 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari redus la jumătate — 2 lei.
Sursa: AGERPRES