Peste 18,2 milioane de români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt aşteptaţi duminică între orele 7.00 şi 21.00 pentru a-i alege pe cei care îi vor reprezenta în Parlament. Campania electorală s-a încheiat în această dimineaţă, la ora 7.00, scrie Mediafax.
În circumscripţiile electorale din ţară vor fi aleşi 308 deputaţi şi 134 de senatori, iar în circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării vor fi aleşi 2 senatori şi 4 deputaţi.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
Pot vota în ţară cetăţenii români care îndeplinesc următoarele condiţii: au domiciliul sau reşedinţa în România şi au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv.
Nu pot alege debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator pot vota în secţia de votare în care activează, dacă au domiciliul sau reşedinţa pe raza circumscripţiei electorale în care se află secţia de votare respectivă.
Candidaţii pot vota în orice secţie de votare de pe raza circumscripţiei electorale în care candidează.
Votarea se desfăşoară mâine, 11 decembrie 2016, între orele 7.00 şi 21.00. La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorilor care la ora 21.00 se află în sala unde se votează li se permite să îşi exercite dreptul de vot.
Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.