Un ofiţer de poliţie din cadrul echipei de genişti din Florența a fost rănit în urma exploziei unui pachet suspect descoperit duminică dimineaţa în faţa unei librării din despre care se crede că ar avea legături cu un grup neofascist, relatează agenţia de ştiri ANSA, citată de Mediafax.
Poliţia ar fi observat pachetul, ce părea să conţină mai multe fire şi un cronometru, în cursul dimineţii de duminică şi era plasat în faţa unei librării despre care se crede că ar avea legături cu CasaPound, o grupare activistă neofascistă.
Un oficial din cadrul poliţiei a declarat că ofiţerul a fost grav rănit la nivelul ochilor şi mâinilor.
Astfel de incidente, atribuite unor grupări de extremă dreapta sau stânga, se petrec ocazional în Italia. În anii ‘70 şi ’80, ţara a fost scena mai multor atentate cu bombă, asasinate şi răpiri comise de grupări teroriste locale.