1.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul desemnat Sorin Grindeanu depune, la Parlament, lista Executivului şi programul de guvernare

Premierul desemnat Sorin Grindeanu depune, la Parlament, lista Executivului şi programul de guvernare

Forurile de conducere ale PSD și ALDE urmează să aprobe, marți după-amiază, lista viitorului Guvern, ce va fi condus de Sorin Grindeanu. După ora 16:00, lista noului Executiv va ajunge la Parlament. Patru portofolii vor reveni ALDE, a anunţat liderul social-democraţilor Liviu Dragnea. Negocierile între cele două partide s-au încheiat luni, urmând ca în viitorul Guvern să avem şi opt femei din peste 20 de ministere.
Propunerile de miniştri vor fi validate, marţi, în forurile de conducere ale PSD şi ALDE şi, ulterior, prezentati parlamentarilor celor doua partide. Premierul desemnat Sorin Grindeanu va depune apoi, la Parlament, lista Guvernului şi programul de guvernare, iar conducerile reunite ale noului legislativ vor convoca pentru miercuri plenul reunit.
Noul Executiv ar putea să-şi între în atribuţii miercuri seară, după depunerea jurământului de credinţă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Ziua de miercuri va debuta cu audierea miniştrilor propuşi în comisiile de specialitate, procedură urmată de prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitura dat în plenul reunit al Parlamentului pentru Cabinetul Grindeanu.
Pentru ca noul Guvern să se întrunească, miercuri seară, în prima sa şedinţă de lucru, mai este nevoie de depunerea jurământului de credinţă la Cotroceni, iar Administraţia Prezidenţiala şi-a dat acordul, de principiu, pentru organizarea ceremoniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS