Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 3.735, la 615.348 în noiembrie 2016, față de nivelul din octombrie, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), citate de Agerpres.
Raportat la luna ianuarie 2016, în noiembrie numărul restanțierilor a scăzut cu 98.573 de persoane.
În ceea ce privește valoarea restanțelor, acestea se ridicau, în noiembrie, la 8,56 miliarde lei, din care peste 2,9 miliarde lei erau în moneda națională, 4,04 miliarde lei echivalent în euro, 1,56 miliarde lei echivalent în alte valute și 52,8 milioane lei echivalent în dolari.
În funcție de categoria de întârziere, restanțele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,65 miliarde lei.
De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanțe de 54,7 milioane lei cu o întârziere de 61 — 90 de zile, respectiv de 40,5 milioane lei, între 31—60 de zile. Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,86 miliarde lei, iar 1,94 miliarde lei — la colectare.
Restanțele la creditele acordate firmelor și populației însumau peste 13,7 miliarde lei la finalul lui noiembrie, valoarea acestora fiind în scădere cu 38,5% față de cea consemnată la sfârșitul aceleiași luni din 2015, potrivit datelor centralizate de Banca Națională a României.