Departamentul pentru combaterea traficului de persoane al poliției din Istanbul (Turcia) a dezmembrat o vastă rețea care opera în mai multe state europene și facilita ajungerea imigranților turci și de alte naționalități, dar și a delincvenților în țările Europei occidentale. Operațiunea s-a desfășurat în parteneriat cu departamentele similare din 13 țări, între care și România, informează cotidianul Hurriyet Daily News.
„Tarifele” percepute de rețea cetățenilor turci și străin variau între 3000 și 5000 de euro. Potrivit poliției, imigranții erau trimiși inițial la Istanbul, apoi în Kosovo și Albania, unde nu este nevoie de viză pentru cei veniți din Turcia, de unde erau trimiși în Muntenegru, Bosnia, Serbia și Croația, înainte de a ajunge în țări occidentale.
După ce a aflat detaliile privind ruta traficanților, poliția turcă a contactat forțele de securitate din Bulgaria, România, Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Bosnia, Croația, Slovenia, Ungaria, Austria, Germania și Italia. Ancheta comună a stabilit că traficanții foloseau mai multe metode pentru transferul imigranților, una dintre ele fiind de a le obține vize Schengen în Turcia, pentru a-i transfera apoi în România și Bulgaria, înainte de a-și continua drumul către alte state.