4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 3.000 de protestatari în stradă la Timișoara; peste 500 la Cluj și Sibiu

Peste 3.000 de protestatari în stradă la Timișoara; peste 500 la Cluj și Sibiu

În jur de 3.000 de protestatari se aflau în stradă la Timișoara, iar la Cluj și Sibiu câte 500 de persoane au venit în piețele centrale vineri seara, în jurul orei 20,00, pentru a cere demisia Guvernului și continuarea luptei anticorupție, manifestații mai având loc și în alte orașe din țară, informează Agerpres.

Circa 3.500 de persoane manifestează, vineri seara, în Piața Victoriei din Timișoara, potrivit reprezentanților forțelor de ordine, după ora 20,00, oamenii cerând demisia Guvernului și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Manifestanții spun că nu mai vor penali în funcții de miniștri, de parlamentari sau în alte funcții publice. În acest sens, ei au amintit și numele fostului ministru PSD Dan Șova.

Mulțimea cere înlăturarea corupților din astfel de posturi, precum și aplicarea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, respectiv, ”fără penali în demnități și funcții publice”.

Protestatarii scandează, printre altele, ”Fără hoți”, ”Până la capăt”, ”Uniți salvăm toată România”, și poartă pancarte cu mesaje împotriva lui Liviu Dragnea, a corupției, a hoției.

Între episoadele de scandări și discursuri, manifestanții se încălzesc sărind și scandând ”Cine nu sare, nu vrea schimbare”, se cântă melodiile Revoluției din 1989 și cele deja consacrate acestui protest.

Numărul celor care vin în piață este ușor superior celui al oamenilor care pleacă din cauza frigului, în general, părinți cu copii sau bătrâni.

CLUJ

Circa 500 de persoane, la ora 20,00, potrivit forțelor de ordine, protestează din nou, vineri seară, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD.
Unul dintre protestatari, Bogdan Rădulescu, a declarat, la microfon, că o trupă de artiști a compus un imn al clujenilor, piesă care a fost difuzată pentru prima dată vineri seară, în Piața Unirii. „România, România-i țara mea/ România, și nu vreau să plec din ea”, spun primele versurie ale cântecului.

SIBIU

Peste 500 de protestari, potrivit unor estimări oficiale, s-au strâns vineri seara, în jurul orei 20,00, în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, la o manifestare avizată de autoritățile locale.

Oamenii au steaguri, vuvuzele și pancarte cu lozinci împotriva PSD și a Guvernului.

Protestele sunt programate să dureze zilnic, până în 15 februarie, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei sibiene.

BRAȘOV

Peste 100 de persoane s-au adunat vineri seara, în jurul orei 20,00, pentru a 11-a zi, în fața Prefecturii Brașov ca să protesteze împotriva Guvernului. Manifestanții cer demisia primului ministru Sorin Grindeanu și a întregului Guvern.

„Guvernul este compromis iremediabil și trebuie să plece. Ar trebui să înțeleagă că după protestele pașnice de amploare ar trebui să demisioneze. Un Guvern care scoate în stradă jumătate de milion de oameni în 10 zile de proteste nu pare a fi un guvern legitim. Orice guvern din lume până acum ar fi demisionat. Nu avem de ce să devenim mai puțin vigilenți. Vom ieși în stradă în continuare”, a spus unul dintre participanții la acțiunea de protest.

Se scandează „Demisia”, „ALDE și PSD aceeași mizerie”, „Uniți salvăm toată România”, „Justiție nu corupție”, „Nu vrem să fim o nație de hoți”, „Hoții”, „PSD-Ciuma roșie”, „Jos ,jos, jos, Guvernul mincinos”. Protestatarii flutură steaguri și fluieră din vuvuzele. Acțiunea de protest nu este autorizată.

TULCEA

Circa 20 persoane s-au strâns, vineri seara, pentru a 10-a zi consecutiv, în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea, pentru a-și exprima solidaritatea cu manifestanții din București care solicită demisia Guvernului.

Protestatarii au fluierat și au scandat lozinci antiguvernamentale timp de aproape o oră în fața statuii lui Mircea cel Bătrân, în jurul orei 20,00 în zonă rămânând doar câțiva tineri.

Ca în fiecare din ultimele nouă seri, angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi au fost în zonă, dar nu au existat situații care să reclame intervenția lor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului, Marian Ciobotaru.

SATU MARE

Circa 20 de persoane au protestat vineri seara în centrul municipiului Satu Mare, împotriva Guvernului. Aceștia au avut câteva pancarte cu mesaje de nemulțumire la adresa PSD și a Guvernului.

Sătmărenii veniți în stradă au protestat pașnic, în liniște, manifestația lor durând în jur de o oră. Protestul a fost autorizat.

BRĂILA

Aproximativ 70 de persoane s-au adunat vineri seară, pe platoul din Piața Independenței din Brăila, unde au protestat împotriva PSD și au cerut demisia Guvernului.

Manifestanții au purtat steaguri și pancarte și au scandat ‘Ieșiți din casă dacă vă pasă!’, ‘Jos Guvernul!’, ‘Noi nu renunțăm, nouă ne pasă!’, ‘PSD, ciuma roșie’ și ‘Hoții’.

Oamenii strânși în Piața Independenței, la o temperatură de minus 7 grade Celsius, s-au încălzit cu ceai și ciocolată caldă, oferite de ‘o persoană care le apreciază efortul și rezistența’.

Protestatarii s-au mobilizat, ca și în ultimele seri, pe rețelele de socializare, unde a circulat un mesaj despre pericolul neadoptării OUG 14 în Parlament, precum și de mobilizare la proteste.

‘Dacă OUG 14 nu este aprobată în Parlament, OUG 13 își aplică efectele, pentru că trec cele 10 zile! Nu-i mai credem, puterea actuală se agață de orice tertip pentru a scăpa penalii de pedepse! Urâtă și atitudinea parlamentarilor brăileni de la ALDE și PSD, care în timpul discursului președintelui în fața Camerelor reunite ale Parlamentului au părăsit plenul! În felul acesta se fac părtași la acțiunile actualului guvern de a zădărnici lupta împotriva corupției în România! Se vede în acest fel că slujesc doar niște interese de partid și nu interesele cetățenilor care le-au acordat votul! Ne vedem în fața Primăriei începând cu orele 19,00!’, se arată în mesaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS