Polițiștii bucureșteni au efectuat, astăzi, 23 de percheziții în Capitală şi în judeţele Argeș și Ilfov, în urma cărora au reținut trei suspecți, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, în domeniul „fabricării articolelor din material plastic pentru construcții”, anunţă Agerpres.
„Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat la acest moment este de aproximativ 11.000.000 lei, iar suma ce formează obiectul procesului de spălare a banilor este în cuantum de aproximativ 16.540.000 lei”, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), transmis, astăzi, Agerpres.
Din probele administrate rezultă că, în perioada 2014 – 2016, reprezentanții unei societăți comerciale având ca obiect de activitate „fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții” au înregistrat în evidența contabilă a societății și au declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziții fictive de bunuri, de aproximativ 34.708.000 lei de la societăți cu comportament de tip „fantomă” (înființate și administrate statutar/scriptic în numele unor persoane cu situație materială precară), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 11.000.000 lei, mai susţine sursa citată.
„În scopul disimulării provenienței ilicite a sumelor provenind din săvârșirea faptelor de evaziune fiscală, reprezentanții societății comerciale având ca obiect de activitate ‘fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții’ au transferat în mod succesiv suma totală de aproximativ 16.540.000 lei, reprezentând ‘contravaloarea’ achizițiilor fictive sus-menționate, în conturile societăților comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’, de unde sumele au fost ulterior divizate și retransferate în alte conturi ale acestor din urmă societăți, fiind retrase, în final, în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare, în vederea restituirii dispunătorilor plăților”, se arată în comunicatul DGPMB.
Cei trei suspecți reţinuţi vor fi propuși pentru arestare preventivă, astăzi, la Tribunalul București.