1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia: Cinci presupuși jihadiști ce pregăteau un atentat înaintea referendumului, arestaţi

Turcia: Cinci presupuși jihadiști ce pregăteau un atentat înaintea referendumului, arestaţi

Poliția turcă a reținut vineri la Istanbul cinci membri presupuși ai organizației Statul Islamic suspectați că pregăteau un atentat de amploare înaintea referendumului de duminică, 16 aprilie, la care cetățenii turci sunt chemați să se pronunțe asupra extinderii prerogativelor constituționale ale președintelui Recep Tayyip Erdogan, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Cei cinci suspecți, printre care un cetățean din Tadjikistan, au fost arestați în timpul unor operațiuni coordonate în trei cartiere din Istanbul, oraș lovit de mai multe atentate în ultimele luni.

Potrivit Anadolu, poliția a primit informații cu privire la existența unor pregătiri în vederea comiterii unui ‘atentat spectaculos’ înaintea referendumului crucial de duminică. Autoritățile au întărit măsurile de securitatea înaintea votului, operând numeroase arestări în mediile jihadiste. Marți, 19 membri prezumtivi ai Statului Islamic au fost arestați la Izmir, în vestul țării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS