Vremea se va menține caldă în perioada minivacanței de Rusalii, temperaturile fiind mult mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei, dar vor exista și intervale de timp cu instabilitate atmosferică, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Oana Păduraru, meteorolog de serviciu Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În intervalul 1 — 5 iunie, și în București regimul termic va fi unul cald pentru această perioadă din an, însă vor apărea și episoade de instabilitate, caracterizate prin înnorări, reprize de averse însoțite de descărcări electrice și scurte intensificări ale vântului, mai ales în cursul după-amiezii.
”Mâine, de Ziua Internațională a Copilului, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 și 32 de grade Celsius, însă instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere în a doua parte a zilei și la începutul nopții prin înnorări temporare accentuate și intervale de timp în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă ale vântului, chiar cu aspect de vijelie în zona montană, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Transilvaniei și a Moldovei, dar pe arii restrânse și în celelalte regiuni. Izolat, în special în zona Carpaților Meridionali și de Curbură așteptăm cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și căderi de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni și 20 de grade pe Litoral”, a afirmat Păduraru.
Potrivit specialistului ANM, în intervalul 2-5 iunie, vremea va continua să fie, în general, frumoasă, deși cerul va fi unul variabil, iar înnorările vor fi prezente cu preponderență în partea a doua zilelor.
Astfel, vineri, 2 iunie, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. De asemenea, vor fi și înnorări temporare în regiunile sud-vestice, sudice și la munte, unde mai ales după orele prânzului își fac apariția descărcările electrice și intensificările de scurtă durată ale vântului, local în Oltenia și la munte și doar izolat în restul teritoriului.
Temperaturile maxime se vot încadra, în orele amiezii, între 22 de grade pe Litoral și 31 de grade în partea de vest a țării. În același timp, temperaturile minime vor oscila între 8 și 18 grade Celsius, mai coborâte în zonele depresionare, spre 4-5 grade.
Totodată, duminică, 4 iunie, vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în regiunile intra-carpatice. Cerul va fi variabil și vor fi înnorări temporare în regiunile sud-vestice și la munte, unde local se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice și cu totul izolat vor fi posibile căderi de grindină. În orele amiezii, așteptăm maxime ce se vor încadra între 23 și 32 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 12 și 19 grade Celsius.
În ceea ce privește tendința evoluției fenomenelor meteorologice în intervalul 5 — 8 iunie, specialistul ANM menționează că vremea se menține caldă cu temperaturi mult mai ridicate decât cele climatologic specifice primei decade a lunii de vară, însă treptat gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se vor semnala averse și descărcări electrice, la început în regiunile vestice, nordice și centrale, iar apoi și în restul teritoriulu